Stagii de cotizare reduse pentru anumiți pensionari

de | 21/07/2016 | Județean, Național, Util

Legea privind sistemul de pensii a fost modificată, din nou, în 20 iulie. Conform noilor modificări, pentru persoanele care au desfășurat activitate în subteran în unităţi miniere cel puţin 50% din timpul normal de muncă se utilizează la calcularea drepturilor de pensie un stagiu complet de cotizare de 20 ani, iar pentru persoanele prevăzute care au desfășurat activităţi de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii se utilizează la calcularea drepturilor de pensie un stagiu complet de cotizare de 15 ani, respectiv 17 ani.

”Precizăm că până la intrarea în vigoare a Legii nr.155/2016, stagiul complet de cotizare prevăzut pentru persoanele menționate la art.30, alin.1, lit.a) din Legea 263/2010 a fost de 30 ani, iar pentru persoanele menționate la art.30, alin.1, lit.b) din Legea 263/2010 a fost de 22 ani și 6 luni – pentru zona I de radiații, respectiv de 25 ani și 6 luni – pentru zona II de radiații. Dispozițiile Legii nr.155/2016 vor intra în vigoare începând cu data de 23 iulie 2016. Potrivit art.II din Legea nr.155/2016, beneficiază la cerere şi persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 – 22 iulie 2016. Pentru aceste persoane, noile drepturi de pensie se vor acorda şi se vor plăti începând cu luna următoare înregistrării cererii de recalculare la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu sau de reşedinţă a solicitantului”, se precizează într-un comunicat al Casei de Pensii Neamț.

Pentru categoriile de beneficiari menționate anterior această modificare a legii va permite, prin recalcularea drepturilor de pensie, majorarea punctajelor medii anuale și implicit a cuantumului lunar al pensiei, având în vedere că punctajul mediu anual realizat de asigurat se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca