Sistemul de justiție a evoluat, de-a lungul timpului, așa cum s-a întâmplat cu întreaga societate. Dar și acum există oameni care pot spune cum se rezolvau conflictele în urmă cu jumătate de secol și cine erau cei care îi ajutau pe magistrați să ia hotărâri. În România anilor ’40, organizarea judecătorească era stabilită printr-un decret emis de Ministerul Justiției. Judecătorii erau ajutați în rezolvarea cazurilor ajunse în fața instanței de doi adjuncți, care nu erau magistrați și care se numeau asesori populari. Aceștia erau desemnați din rândul cetățnilor bine-văzuți în societate, care aveau principii conforme cu linia dictată de sistem. Unul dintre asesorii populari ai Romanului a fost Ioan Pagu, la vremea respectivă maistru la fabrica Fontax. El a povestit cum a fost ales pentru această funcție provizorie.

„Pentru merite deosebite am fost în Consiliu Municipal; am fost, tot pentru merite deosebite, propus asesor popular la Judecătoria Roman și am judecat procese alături de judecătorul care era la acel moment. Eram doi asesori și un judecător. Fără să fac facultate juridică dar, apreciindu-mă pentru calitățile și capacitatea pe care-o aveam, colectivul de conducere a IMR m-a propus să fiu asesor”, a spus Ioan Pagu.

Pentru câțiva ani, Ioan Pagu a îmbinat cele dou calități ale sale. Astfel, el era asesor popular timp de jumătate de an, iar în celelalte șase luni lucra la locul lui de muncă obișnuit. În perioada în care lucra ca asesor popular, Ioan Pagu a participat la toate tipurile de procese, atât din spectrul civil, cât și din cel penal. ”Îmi amintesc de un caz în care completul de judecată a plecat la fața locului, la căminul cultural din Stănița. Acolo, doi cetățeni furaseră din avutul cooperativei de consum. Și-au fost dați în judecată pentru furt și neglijență în gestiunea pe care-o aveau și s-a cerut de către organul puterii, Primăria de acolo, să judecăm procesul la fața locului, să se învețe minte și alții să nu mai facă ce au făcut aceștia.”

Asesorii populari au fost introduși de Guvernul Groza în anul 1948.  Singura instanță unde nu le era permis asesorilor populari să intre a fost Curtea Supremă. Conform Decretului Ministerului Justiției de la acea vreme, ”dreptul de a alege asesori populari și de a fi ales asesor popular, îl au în comunele rurale membrii sindicatelor de salariați agricoli și țăranii muncitori, iar în comunele urbane, membrii sindicatelor și ai asociațiilor profesionale. Nu pot alege și nu pot fi aleși asesorii populari, acei care sunt nedemni, potrivit legii electorale, și acei care exploatează, în orice fel, muncă altora. Candidații de asesori populari pot fi propuși de Partidul Muncitoresc Român, Sfaturile locale, Confederația Generală a Muncii și organizațiile de masă. Modul de alegere al asesorilor populari, precum și condițiile lor de salarizare se vor stabili prin decizia Consiliului de Miniștri”.