Cursuri gratuite de limbă greacă

de | 26/07/2016 | Local

Elevii din Roman, care sunt cel puțin în clasa a V-a, au posibiltatea de a învăța gratuit limba greacă. La sediul Comunității Elene din Roman se organizează cursuri pentru ca cei dornici să învețe limba lui Socrate; acestea se vor desfășura începând cu luna septembrie, iar părinții care consideră că activitatea este benefică pentru copiii lor îi pot înscrie pe tot parcursul lunii august.

„Îi anunț pe părinții care au copii de la clasa a V-a până la a XII-a și doresc să învețe limba greacă, că predarea se face gratuit de către doamna profesoară Cris Elisabeta; e specialistă, are vechime atât în limba greacă, cât și în limba franceză, are corespondență și publicații în revistele din Atena și Salonic. Noi am avut mereu rezultate foarte bune la olipmiadele de greacă, doar dacă ne raportăm la ultimii trei ani – am avut elevi care au participat la olimpiada internațională care s-a ținut la București. De exemplu, în anul 2014, elevul Ilieș Adrian Daniel a obținut locul I, lucru care e destul de greu, pentru că la această olimpiadă participă și elevi din Grecia, din Serbia, din Bulgaria, din Ungaria, Republica Moldova, Polonia… lucru care ne-a dat, cum se zice, un prestigiu, atât Comunității, cât și Colegiului Național Roman Vodă”, a afirmat Boris Cepalis, președintele Comunități Elene din Roman

În anul 2015, elevul Eduard Iosif a obținut locul I la olimpiada internațională. Datorită acestui rezultat, Eduard Iosif a intrat, anul acesta, fără examen la Facultatea de Limbi Străine. Pentru olimpiada internațională de anul acesta, care va avea loc la București, la începutul lunii septembrie, membrii Comunității Elene Roman își pun speranțele în eleva Ioana Levardă, din clasa a VIII-a, care a obținut locul al II-lea la faza națională a competiției.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.