Miriști pârjolite

de | 01/08/2016 | Rural

La sfârșitul de săptămână ce tocmai s-a încheiat, pompierii romașcani au avut parte de mai multe intervenții în care au trebuit să stingă incendii ce cuprindeau suprafețe foarte mari de teren. Prima dintre acestea a fost sâmbătă, 30 iulie, în jurul orei 13.00, chiar în municipiul Roman, aflat în apropierea DJ 207 A. La locul indicat s-au deplasat şase subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman cu două autospeciale de stins incendii. Pompierii au stins după mai bine de o oră incendiul, în urma căruia a ars mirişte de grâu, pe o suprafaţă de aproximativ zece hectare. Cauza probabilă a incendiuluia fost focul deschis în spaţii deschise.

Duminică dimineață, în jurul orei 10.03, un apel la 112 anunța că a izbucnit un incendiu de mirişte pe un teren din satul Băneasa, comuna Bozieni. La locul indicat s-au deplasat patru subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman – punctul de lucru Poienari cu o autospecială de stins incendii şi patru membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Poienari cu o autospecială. Forţele au stins după mai bine de o oră incendiul, în urma căruia a ars mirişte, pe o suprafaţă de aproximativ 50 de hectare. Cauza probabilă a incendiului a fost focul deschis în spaţii deschise.

Pe seară, în jurul orei 19.43, dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la 112, că a izbucnit un incendiu de vegetaţie uscată pe un teren aflat în apropierea drumului dintre localităţile Pildeşti şi Săbăoani. La locul indicat s-au deplasat şapte subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman cu două autospeciale de stins incendii, constatând că incendiul de vegetaţie era deja extins la o vie din apropiere şi că exista ricul extinderii imediate la o livadă de nuci. Pompierii au stins după aproape o oră incendiul, în urma căruia au ars 30 de araci din via afectată şi vegetaţie uscată, pe o suprafaţă de aproximativ 1.000 de metri pătrați Cauza probabilă a incendiului a fost, de această dată, fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător.

O oră mai târziu, alarma suna la Detsașamentul  de Pompieri Roman pentru un incendiu de mirişte pe un teren din comuna Gâdinţi. La locul indicat s-au deplasat şapte subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman cu două autospeciale de stins incendii. Pompierii au lichidat după o oră incendiul, în urma căruia a ars mirişte, pe o suprafaţă de aproximativ trei hectare. Cauza probabilă a incendiului a fost acţiunea unor persoane iresponsabile.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.