Slujbă pentru Regina Ana la Arhiepiscopie

de | 02/08/2016 | Local, Religie

Rugăciuni de pomenire s-au rostit, marți, la catedrala arhiepiscopală de la Roman, în amintirea Reginei Ana. După liturghiza zilnică, Înaltpreasfințitul (IPS) Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat o slujbă de pomenire pentru Majestatea Sa Regina Ana a României și ceilalți membri ai Familiei Regale trecuți la Domnul. Alături de ierarh la momentul de rugăciune au fost prezenți preoții consilieri, inspectori și protopopi ai Centrului Eparhial de la Roman, precum și credincioși romașcani. După slujba parastasului, a fost citit mesajul de condoleanțe la trecere la cele veșnice a Majestății Sale Regina Ana a României, adresat Familiei Regale a României de  Preafericitul Patriarh Daniel, în numele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, al clerului și credincioșilor din Patriarhia Română.

Pentru IPS Ioachim, slujba a fost una aparte, cu mare încărcătură emoțională, fiindcă între membri ai Casei Regale a României și arhiepiscopul Romanului și Bacăului există o strânsă legătură, iar IPS Ioachim a cunoscut-o personal pe Regina Ana încă din perioada în care a studiat în Franța.

”Am aflat cu întristare despre trecerea din această viaţă a Majestăţii Sale, Regina Ana a României. Cei care suntem fii și fiice ai acestui neam, fiecare dintre noi, știm ce înseamnă un simbol pentru un popor. Cu profundă compasiune ne gândim la familia care a rămas, la Majestatea Sa Regele Mihai și la ceilalți membri ai familiei regale”, a spus IPS Ioachim Băcăuanul.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.