„Se fac nereguli în Primărie”

de | 21/08/2016 | Local

O familie din Roman acuză o parte anagajaților din administrația locală că nu rezolvă o problemă ce ține de bună vecinătate. Problema soților Damaschin a fost dezbătută la întâlnirea reprezentanților administrației locale cu romașcanii din diaspora. La întâlnirea de joi, 18 august, primarul Laurențiu Leoreanu a cerut romașcanilor veniți acasă în concediu să îi spună dacă au nemulțumiri sau dacă vor să sesizeze o anumită situație. Atunci, familia Damaschin a spus că are o casă în zona Primăverii și că un vecin îi cere în mod abuziv să mute gardul terenului pe care se află casa, în ciuda ctelor care dovedesc cine sunt proprietarii.

Nereguli se fac și în momentul actual. Aici, în primărie, și unde vreți. Aici suntem de față cu toată lumea. Am venit la dumneavoastră pentru părculețul de copii. Pământul respectiv, nici în momentul de față, cine-l deține, că știam ce se întâmplă cu el… e așa, o încurcătură, că nu ți-o descurcă nimeni. Pentru că este cineva cu funcție, care lucrează într-un minister, nu dăm nume, dar nu se face așa. Nu putem lua cu japca, pe românește, că-i pământul Primăriei. Nu se poate. Am avut probleme cu o persoană, să mut gardul – unde am casa, că el a cumpărat de la Primărie. De trei ani de zile, și-n momentul de față, am fost la doamna Ana-Maria (n.r. – Ana-Maria Alexe, arhitectul șef), a venit din nou, a măsurat. Este-o lună și jumătate. Umblu din ușă-n ușă, zic: vă rog frumos să-mi dați ceva la mână că s-a măsurat și sunt în regulă. De o lună jumătate. Nu pot să înțeleg de ce trebuie să umblăm pe la uși, dacă avem acte și tot ce trebuie”, au explicat soții Damaschin.

Primarul a cerut pe loc lămuriri de la unul dintre angajații Direcției de Urbanism, prezent la discuții. ”S-a făcut măsurătoare cadastrală, domnul Giurgilă trebuie să o scoată, că acum e plecat în concediu și i-am explicat doamnei că, după ce vine, îi dăm. La dânsa nu e nicio problemă, doamna e în regulă. Vecinul doamnei a făcut un schimb de terenuri cu Primăria”, a precizat Vasile Toader.

Eu până acum nu am cunoscut problema dumneavoastră. Dar mă voi interesa în detaliu și într-o săptămână veți primi un răspuns de la Primărie, semnat de mine personal”, a conchis primarul Laurențiu Leoreanu.

Aceasta nu a fost singura problemă discutată. O altă persoană din Roman l-a felicitat pe edilul romșacan pentru ceea ce a făcut în oraș, dar i-a cerut măsuri să ia măsuri, tot din cauza unor vecini. De această dată a fost vorba, însă, de vecini de o anumită etnie, care sunt mult prea gălăgioși, inclusiv în timpul orelor de odihnă. Femeia a spus că a sunat și la 112, dar că problema tot nu s-a rezolvat și că ar dori ca administrația locală să intervină.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.