Parteneriat public-privat pentru dezvoltarea unui incubator de afaceri în Roman

de | 30/08/2016 | Local

Administrația locală de la Roman a început discuțiile pentru crearea unui incubator de afaceri la Roman. Până se va ști care este drumul birocratic pe care va merge Primăria, va mai dura, însă, dar prima discuție despre un incubator de afaceri a avut loc săptămâna trecută, în prezența mai multor specialiști din Primăria Roman.

Am identificat o zonă, am identificat o persoană și fizică și juridică care are experiență în acest domeniu și care administrează și a probat viabilitatea. Chiar la discuția pe care am avut-o ni s-a spus despre foarte multe incubatoare de afaceri care, după ce au fost înființate, au murit. Și atunci, trebuie avut foarte mare grijă, să creem un sistem de susținere a mediului economic, a mediului de afaceri juvenil, care să poată să construiască un mediu de afaceri tânăr, dar viabil, care să se poată autosusține”, a precizat Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman.

O variantă de succes ar fi aceea ca partenerul public să ofere anumite facilități, atât pentru începutul proiectului, cât și pentru fiecare afacere adusă la Roman. Un parteneriat public-privat va însemna ca administrația publică locală să vină cu terenurile și cu clădirile, iar o firmă privată să se ocupe de administrarea incubatorului de afaceri și, implicit, să aducă în zonă firme care să se ocupe de diferite domenii, îbtrucât se dorește ca incubatorul de afaceri să conțină birouri dar, totodată, și spații de producție. Astfel, administrația locală ar putea beneficia de bani inclusiv de la Guvernul României pentru incubatoarele de afaceri, dar sunt la dispoziție și alte surse de finanțare, cum ar fi fondurile europene pentru cercetare. Important este că, până în primăvara anului viitor, cei de la Primăria Roman vor decide ce vor să facă mai departe și cum vor să construiască acest incubator de afaceri pentru a fi unul de succes.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

1 Comentariu

  1. iuliana Nastase

    Incubatoarele de afaceri sunt ceva normal in economia de piata.Imediat dupa 1990 au fost prezentate in media mai multe modele de incubatoare de afaceriiar .In cadrul unui proiect sustinut de Centrul pentru IMM-uri a fost si la Roman un reprezentant al unui CENTRU AMERICAM de AFACERI care a prezentat facilitatile pe care administratia locala de la ei le ofera infiitarii unui astfel de centru.Din pacate noi la nivel national am ales doar partea care ne interesa si anume partea de imobiliare care presupunea achizitia si renovarea cladirilor lasan de o parte ceea ce era mai interesant si anume dezvoltarea si sprijinul pe care un astfel de centru il aduce intreprinderii in sine.Ele sunt prevazute cu un birou de logistica care ofera consultanta pentru derularea si dezvoltarea afacerii evitand astfel falimentul.Nu pot decat sa ma bucur de aceasta idee dar sa fie implementata corect nu numai la faza despre care am vorbit.Mult succes!!!

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.