„Călătorie la 1900” la castelul Miclăușeni

de | 05/09/2016 | Cultură

Fuste lungi, pălării cochete, ținute aparte și multe zâmbete. Cam acestea au fost ingradientele celei de-a treia ediții a ”Călătoriei la 1900”, un eveniment menit să aducă în atenție soarta Castelului Miclăușeni, aflat la 21 de kilometri de Roman. Cei care au vrut să fugă o zi de rutina orașului au avut ocaza de a se întoarce cu un secol în urmă, fiindcă organizatorii aveau costume de epocă pe care le închiriau celor dornici să se îmbrace ca la 1900. De asemenea, gustările, cafeaua și limonada au respectat rețete ale străbunicilor.

Înainte, însă, de gustări și plimbări, ”Călătoria la 1900” a început cu lansarea cărții ”Palatul Sturdza de la Miclușeni. File dintr-un album risipit”. Aproximativ două ore au durat lansările de carte și recitalul coralei ”Universitas”, după care cei prezenți au putut vizita interiorul castelului. Pentru interior s-a plătit o taxă de intrare separată, dar cei care au mers în castel spun că a meritat, întrucât fiecare colț și fiecare cameră ascundea o surpriză.

Toate acestea au fost completate cu ateliere pentru copii și nu numai, cu piese de teatru, cu o paradă a costumelor de epocă și multe alte surprize pregătite de organizatori. Evenimentul ”Călătorie la 1900” este organizat pentru a aduna fonduri în vederea reabilitării castelului.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.