Deshidere de an școlar cu dans și muzică

de | 18/09/2016 | Local

Sute de romașcani de toate vârstele au participat la deschiderea oficială a anului școlar 2016 – 2017  la Clubul Copiilor Roman. Evenimentul a avut loc vineri după-amiază, într-un cadru aparte: scena din ștrand, un loc în care elevii de la această instituție au mai avut o activitate în urmă cu trei luni.

E un spațiu inedit, dar se potrivește ca o mănușă pentru noi, pentru Clubul Copiilor, se potrivește mănușă mai ales pentru ceea ce am vrut să facem azi, să deschidem oficial anul școlar2016 – 2017. Am avut o serie de invitați de marcă din partea Inspectoratului Școlar Județean Neamț – domnul inspector Roman Romeo, din partea Primăriei municipiului Roman – domnul viceprimar Lucian Micu, am avut oaspeți din partea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului – părintele Mario Ciucanu, directori de școli și licee din oraș, părinți, elevi, bunici. după prezentarea mesajelor oficialităților a urmat un program artistic prezentat de elevii care frecventează cursuri la noi, la Clubul Copiilor. În programul artistic au fost incluse dans, muzică, demonstrații de qwan-ki-do, expoziție de pictură și grafică, activități care s-au desfășurat de-a lungul anilor, dar cu preponderență în anul școlar trecut”, a afirmat Ilie Boloca, directorul Clubului Copiilor Roman.

Scena din ștrand a fost inaugurată tot de elevii Clubului Copiilor, pe 1 iunie, în cadrul unei acțiuni dedicate Zilei Internaționale a Copilului. Despre oferta din acest an școlar de la această instituție, înRoman.ro a scris aici.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca