Traficanți de ecstasy, reținuți

de | 23/09/2016 | Județean, Justiție

Două persoane, prinse cu aproape 900 de comprimate de ecstasy, au fost reținute pentru trafic de droguri de risc și de mare risc.
Poliţiştii de combaterea a criminalităţii organizate din Neamț şi Bacău, sub coordonarea Direcției de Investigare a Infracționalității de Crimă Organizată și Terorism (DICOT) Neamț, au depistat două persoane cu vârste de 36 și 33 de ani, bănuite de aprovizionare, comercializare și consum propriu de droguri de risc și de mare risc.

Asupra uneia dintre ele s-au găsit 884 de comprimate MDMA- ecstasy. Cele două persoane au fost reținute pentru 24 ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, deținere de droguri de risc și de mare risc, în vederea consumului propriu, urmând a fi prezentate astăzi instanţei, cu propunerea de arestare preventivă.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.