Tinerii cu dizabilități, iubitori de sport și mișcare

de | 14/10/2016 | Județean

Peste 250 de tineri cu dizabilități au participat, la mijlocul acestei săptămâni, la Festivalul Sportului, unul dintre cele mai importante evenimente de profil adresat lor, organizat de Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Păstrăveni din subordinea Direcției General de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Neamț. Festivalul, aflat la a doua ediție, a reunit tineri și adolescenți din centrul gazdă, de la centrele similare din Roman, Târgu Neamț, din școlile speciale din județ precum și o serie de sportivi aflați în grija unor ONG-uri.

Manifestarea a fost structurată în mai multe probe, printre care volei, tenis de masă, damișah, atletism, popice, darts, întrecere cu cărucioarele rulante, etc. Probele s-au derulat între orele 10.00 și 13.00, atât în aer liber cât și în interior, după care organizatorii au oferit tuturor participanților și însoțitorilor o masă festivă. La final a avut loc festivitatea de premiere, fiecare câștigător fiind ovaționat, aplaudat și fotografiat. Ocupanții primelor trei locuri au primit flori, diplome , medalii și mici cadouri, iar toți participanții la acest festival au fost recompensați cu diplome și cadouri. „Acest festival, ajuns la a doua ediție prin dedicarea și implicarea totală a reprezentanților Centrului Pstrăveni, reprezintă un eveniment de suflet care creează conexiuni și emoții greu de explicat în cuvinte. Reprezintă un prilej de bucurie pentru beneficiarii noștri pentru că le oferă ocazia să se revadă, să participe împreună la probele sportive, să se amuze și să râdă mult și sănătos. Totodată este momentul să demonstreze că pot pentru că au dovedit că pot aduce mereu valoare în plus societății“, a declarat Cristina Păvăluță, directorul DGASPC Neamț. Singurul element care a încurcat, parțial, planurile organizatorilor, a fost ploaia.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.