Administrație locală eficientă în Neamț

10

Două premii din cadrul conferinței internaționale ”Inovație și calitate în sectorul public” au ajuns în județul Neamț; un premiu a ajuns la Roman și un altul la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Neamț.

Proiectul ”Romașcanii decid” – evaluarea satisfacției cetățenilor și implicarea acestor în procesul decizional și feedback al acestui program – a primit premiul I pentru transparență decizională în administrație, dintr-un total de 64 de proiecte depuse. Două componente ale proiectului câștigător au fost serviciul online de programare pentru obținerea cărții de identitate și chestionarul referitor la administrația publică ”Spune-ne ce să simplificăm!” ”Acest premiu este unul din cele mai importante pe care le primesc în calitate de reprezentant al Primăriei municipiului Roman, un premiu care poziționează, dacă vreți, încă o dată, și foarte pragmatic municipiul Roman în fruntea administrațiilor publice din România. Romanul este un oraș deja cunoscut, deja respectat; cred că are cea mai bună notorietate”, a afirmat Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman. Edilul a mulțumit, în mod special, Mioarei Cocea și lui Constantin Neagu, angajați în cadrul Serviciului de Marketing Instituțional, care au lucrat la acest proiect.

În cadrul aceluiași eveniment, dar la o altă categorie, a fost premiată DGASPC Neamț. Proiectul „Centrul zonal de mobilizare a resurselor locale pentru servicii integrate destinate copilului în dificultate“ implementat de DGASPC Neamț în localitățile Târgu Neamț, Răucești și Pipirig a fost considerat un model de bune practici și a obținut premiul II pentru rezultatele deosebite în cadrul activităților derulate în beneficiul a 150 de copii din localitățile Târgu Neamț, Pipirig și Răucești. „Nominalizarea proiectului nostru în cadrul acestui eveniment de anvergură și tradiție a reprezentat o mândrie pentru noi toți. Faptul că am obținut și un premiu este o mare onoare, o bucurie și, totodată, certificarea faptului că toate acțiunile derulate de echipa de implementare au fost realizate prin performanță, competență, muncă asiduă și, mai ales, multă emoție și implicare. Le mulțumesc tuturor și sunt mândră că munca noastră a contribuit la prevenirea abandonului școlar și/sau familial a peste 150 de copii din Neamț“, a spus Cristinsa Păvăluță, directorul general al DGASPC Neamț.

Conferința internațională „Inovație și calitate în sectorul public“ derulată sub patronajul Guvernului României cu sprijinul Consiliului Europei a fost organizată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici alături de Cancelaria Prim-Ministrului, Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog, cu susținerea Consiliului Europei. Conferința, aflată la a IX-a ediție, a avut scopul promovării bunelor practici implementate în administraţia publică românească şi europeană, cât şi premierea iniţiativelor românești din sistemul public. Pentru a facilita schimbul de bune practici între participanți, dar și pentru a evidenția modele de succes implementate la nivelul autorităților publice din țară, au fost organizate ateliere de lucru, pe tematicile: Transparența instituțiilor publice – premisa pentru creșterea încrederii cetățenilor în administrație; Incluziunea socială, baza unei societăți democratice; Educaţia – bază pentru dezvoltarea societăţii; Reducerea risipei și eficientizarea cheltuirii banului public în administrația publică locală.

Abonează-te la newsletter!
Nu rata nici o știre! Trimitem un email în fiecare dimineață cu ultimele știri.
Te poți dezabona oricând.

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.