Banii pentru achitarea integrală a aparatului de radiologie al Spitalului Municipal de Urgență Roman vor fi dați de la bugetul local. După luni de zile de controverse și discuții pe tema sprijinului financiar pentru acest aparat, administrația locală de la Roman a decis să pună diferența de bani pentru ca noul aparat de radiologie să poată fi utilizat.
”Am primit de la domnul primar o dispoziție prin care să încercăm să identificăm împreună cu spitalul o soluție pentru aparatul de radiologie pentru că, vrem, nu vrem, nu mai putem aștepta. Am așteptat deja; orice alt lucru devine secundar dacă e să vorbim despre problema asta. Nu se poate aștepta ca acest aparat să nu fie pus în funcțiune. Este suficient ca să ne gândim că, din cauza lui, ferească Dumnezeu, dacă nu se pot face investigații sum trebuie, din cauza lui moare un om și-atunci orice alt lucru devine secundar. Deci, din punctul ăsta de vedere, trebuie luat taurul de coarne; cu sau fără ajutor de la județ, cu sau fără altceva, este un aparat care stă de atâtea luni de zile, deja este un lucru care nu mai comportă niciun fel de amânare. După ce-l achităm vom vedeea dacă și care va fi cuantumul penalităților pentru că, până la urma urmei, trebuie respectat un contract; și dacă alții nu se țin de cuvânt față de noi, noi trebuie să arătăm totuși, față de ceilalți, că avem un cuvânt”, a afirmat Ovidiu Bojescu, administratorul public al municipiului Roman.
Epopeea acestui aparat de radiologie a început în urmă cu mai bine de un an, când Primăria Roman a cerut sprijin de la Consiliul Județean. Acest sprijin a fost acordat, dar pe etape, cu promisiunea că după ce se va achita prima tranșă de bani, de 550.000 de lei, se va aloca și diferența. Doar că, între timp, conducerea Consiliului Județean Neamț s-a schimbat, iar noul președinte a considerat că nu trebuie să aloce alți bani pentru această investiție. Diferența neachitată se ridică la 482.000 de lei.
0 Comentarii