ALDE a stabilit, în ședința Biroului Executiv Național de luni, 24 octombrie, lista de candidați pentru Parlamentul României. La Neamț, lista pentru Camera Deputaților este deschisă de un nume cunoscut la nivel național, fost ministru în timpul Guvernului Ponta. Daniel Chițoiu este cel care speră să obțină un loc în Parlamentul României ca reprezentant al județului Neamț. Al doilea loc pe lista pentru Camera Deputaților aparține actualului vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, Ioan Asaftei. La Senat, lista este deeschisă de Alexandru Mihai, iar pe locul al doilea este Iulian Luca.
Daniel Chițoiu va veni în județul Neamț miercuri, 26 octombrie, pentru depunerea candidaturii la Biroul Electoral de circumscripție și, cel mai probabil, pentru a susține o conferință de presă. Daniel Chițoiu este, în prezent, deputat ALDE de Giurgiu și, în luna ianuarie a acestui an a anunțat public că se retrage din funcțiile din cadrul partidului, fiindcă vrea să își pregătească retragerea din viața politică pentru a se dedica mai mult activității profesionale. El a fost controlor financiar la Curtea de Conturi a României și a deținut mai multe funcții în cadrul ANAF, inclusiv cea de președinte al acestei instituții. În Guvernul Ponta, Chițoiu a fost ministrul al Finanțelor Publice și vicepremier. În 2014, DNA a cerut urmărirea penală a lui Daniel Chitoiu, acesta fiind acuzat de abuz în serviciu și constituire de grup infracțional organizat în dosarul ASF – Carpatica. Deputatul a fost salvat de DNA de votul colegilor săi parlamentari.
0 Comentarii