Acuzații la adresa președintelui CJ

de | 01/11/2016 | Județean

După ce a dezvăluit că a făcut plângere la DNA împotriva conducerii Consiliului Județean (CJ) Neamț pentru imixtiune politică în activitatea ApaServ, acum, managerul general al operatorului de apă vine cu o altă declarație, cel puțin interesantă. Managerul general al companiei de apă din județ îl acuză pe presedintele Consiliului Județean că Ionel Arsene ar fi vrut să-i ofere un post în schimbul demisiei.

Am fost o singură dată, m-am întâlnit cu domnul președinte, care m-a întrebat ce post vreau ca să plec. Și-am spus că nu am de ce să plec, s-aplice clauzele din contractul de mandat, a zis că nu, nu așa, ci dă-ți demisia. Am zis că nu-mi dau demisia, că nu am niciun motiv, cred că CV-ul meu, care nu este stufos, dar cred că ceea ce am făcut, plecând de la liceu, facultate, le-am făcut când trebuie și cum trebuie, nu le-am făcut sâmbăta, duminica, și nici pe la facultăți din Teleorman, Călărași, sau cum le-au făcut alții și-atunci nu aș vrea ca în CV-ul meu să apară o demisie ca și cum aș pleca de aici pentru că nu mi-am făcut treaba. La care dumnealui mi-a zis că audiența s-a încheiat”, a afirmat Cătălin Dughir, managerul companiei ApaServ.

La câteva ore de la această declarație, președintele Ionel Arsene a fost întrebat, în plenul Consiliului Județean, dacă afirmația lui Cătălin Dughir este adevărată, iar răspunsul acestuia a fost: ”Făceți-mi informare, adresă oficială, aici nu suntem la piață și nici la can-can.”

Faptul că ApaServ este un sac de box în perioade de campanie electorală nu mai surprinde pe nimeni. Dar când se vor contabiliza toate aceste lupte politice, nu vor suferi actorii, ci spectatorii, adică noi, cei simpli. Vom ști atunci ca noi, cei simpli, să îi răsplătim pe politicieni după cum merită sau ne vom complace în ignoranță?

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.