Taxele pentru garajele romașcanilor au fost micșorate

de | 17/11/2016 | Administrație, Local

Reprezentanții PSD în Consiliul Local Roman au propus micșorarea chiriilor și a concesiunilor pentru garajele romașcanilor. Este vorba despre taxele pentru anul 2017, iar discuția s-a purtat în plenul ședinței ordinare a Consiliului Local de joi, 17 noiembrie.

Propunem ca taxa pentru garaje să fie de 3 euro/mp pentru toate cele patru zone, zona A,B, C și D, au fost foarte multe solicitări din partea romașcanilor. Acum taxele de concesiune sunt de 5 euro, 4,6 euro, 4,2 euro și 4 euro / mp/ an. Și la aliniatul 1, pct. 7, tot la destinația de garaje, cele cu autorizație provizorie să fie concesionate, închiriate, cu suma de 3 euro/mp/an, iar pentru cele fără autorizație să fie 6 euro, adică să fie dublu. În momentul de față în proiect este trecut 5 și 10 euro”, a declarat Daniel Vasiliu, liderul consilierilor locali PSD.

Consider că, totuși, o construcție de garaj dintr-o zonă centrală nu poate fi aceeași cu una dintr-o zonă periferică. Pentru că o dată, e și o zonă în care noi vrem să avem o urbanistică de alt gen și-atunci, încurajăm. Și-atunci, de asta zic, cred că e normal ca în aceste zone să fie diferențiate aceste taxe”, a intervenit consilierul PNL Leonard Achiriloaei.

Arhitectul șef al Primăriei a precizat că prevederile legale în vigoare spun că redevența datorată trebuie să acopere valoarea terenului în 25 de ani și de aceea se plătesc concesiuni de valori diferite, fiindcă valoarea terenului din centrul orașului nu este aceeași cu valoarea terenului de la periferie. La un moment dat, primarul Leoreanu a propus ca la concesiuni să rămână aceleași tarife, pentru a nu încălca legea, dar că se poate găsi o soluție de micșorare a chiriilor. O altă afirmație a edilului, confirmată de consilieri, arată că unii romașcani sunt la limita legalității cu garajele. ”În mod normal asta a fost o mână întinsă pentru ei. În mod normal ei trebuia să ia amendă și să le dăm jos. Deci, a fost o mână întinsă prin care le-am dat un timp să intre în legalitate. Majoritatea n-au intrat”.

Până la urmă, tariful pentru închirierea de garaje cu autorizație provizorie sau fără autorizație a fost stabilit la valorea de 4 euro/ mp/an (cu autorizație provizorie), respectiv 8 euro/mp/an (fără autorizație), după un amendament propus de primar și asumat de PNL. Fiindcă amendamentul PSD, cu tarif de 3 euro, respectiv 6 euro, nu a trecut de votul din CL, cei cinci consilieri locali ai PSD s-au abținut de la votul pe acest proiect.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.