Ședință de îndată pentru parcuri

de | 24/11/2016 | Administrație, Local

Consilierii locali au fost chemați în ședință de îndată joi, la prânz, pentru a aproba trei proiecte de hotărâre referitoare la spațiile verzi din municipiu și la modificarea celor două proiecte pentru amenajarea parcurilor Zăvoi și Jora.

Pentru că ghidul de finanțare a fost modificat, proiectele depuse de Primăria Roman la Agențai pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord Est au trebuit, la rândul lor, să fie modificate. Astfel, suprafața construită în cazul amenajării unui parc s-a redus de la 20%, cât era inițial, la 10%. În cazul parcului Jora s-a redus suprafața de alei, iar în cazul parcului Zăvoi, acolo unde nu s-a putut reconfigura proiectul pentru alei s-a lărgit suprafața totală a parcului, cu încă o parcelă din terenul domeniu public, aflat în vecinătatea terenului delimitat inițial ca loc pentru amenajarea parcului.

În cadrul ședinței, consilierul local Constantin Holban a întrebat de ce nu sunt prevăzute în proiect cișmele sau ceva similar. Viceprimarul Lucian Micu i-a răspuns că acele cișmele sunt prevăzute la capitolul dotări și instalații.

Cu noile hotărâri, care modifică proiectul în funcție de cele mai recente cerințe, reprezentanții Primăriei Roman vor merge din nou la ADR Nord Est. Evaluarea proiectelor se va face în perioada următoare, iar un răspuns cu privire la acceptarea proiectelor și alocarea finanțării se va afla, cel mai probabil, la începutul anului 2017.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

2 Comentarii

  1. HOLBAN CONSTANTIN

    Mai fratilor va rog publicati realitatea……la intrebarea mea Lucian a spus ca-i trasa apa….in proiect la DOTARI aveam iluminat,apa,2cabine wc,bancute,2 mese ….CIUSMELELE au fost uitate,arhitectul sef a garantat ca vor fi si ciusmele…..O mai mare acuratete nu ar strica…..eu spre deosebire de tine sau vice AM CITIT PROIECTUL.

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.