Trei polițiști nemțeni au refuzat să ia mită 3.000 de lei de la o persoană care transporta material lemnos fără acte legale. Oamenii legii care au fost momiți cu banii au anunțat intenția persoanei și vineri, 25 noiembrie, s-a organizat un flagrant.
”Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție Neamț, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, l-au prins în flagrant pe F.I. în timp ce oferea unor agenți de poliție suma de 3.000 lei pentru ca aceștia să nu aplice măsurile legale ce se impuneau, respectiv confiscarea materialului lemnos și a autovehiculului cu care efectua transportul fără a deține documente legale de proveniență.
În fapt, în aceeași zi, trei agenți de poliție din cadrul unui post de poliție al Inspectoratului de Poliție Neamț au sesizat DGA Neamț cu privire la faptul că o persoană depistată în trafic conducând un vehicul încărcat cu circa zece metri cubi de material lemnos fără a deține documente legale de proveniență a încearcat să le ofere o sumă de bani pentru a nu aplica măsurile legale. Fată de F.I. s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită”, se arată într-un comunicat al DGA.
Atitudinea celor trei polițiști dintr-un post de poliție din mediul rural este total opusă față de modul în care rezolvau problemele polițiștii din cadrul Poliției Rutiere Neamț. Reamintim faptul că, la începutul acestei luni, 14 polițiști din cadrul Poliției Rutiere Piatra-Neamț au fost reținuți sau față de aceștia s-a dispus măsura controlului judiciar. Procurorii DNA îi acuză pe lucrătorii de poliție că au luat mită de 115 ori în mai puțin de o lună. Informații despre modul de operare, așa cum îl prezintă anchetatorii, în acest articol.
0 Comentarii