Liberalii nemțeni au pus capăt campaniei electorale pentru alegerile parlamentare vineri seară, într-un eveniment politic care a făcut ca sala mare a Casei de Cultură Roman să pară neîncăpătoare. Au urcat pe scenă toți candidații pentru Camera Deputaților și pentru Senatul României și parte dintre liberali au luat cuvântul pentru a-i îndemna pe romașcani și pe nemțeni la vot.
”Un lucru pe care l-am descoperit aici a fost sufletul acestor oameni. Sufletul dumneavoastră bun m-am ținut aproape. Și acest lucru cred că cel mai bine l-a reprezentat un om de care m-am atașat și de care v-ați atașat: domnul primar Laurențiu Leoreanu. dar nu este singur: are echipă puternică și a fost mereu alături de el. Azi, dragi romașcani, sunt în fața duneavoastră în calitate de candidat. vreau să vă spun un lucru: îmi doresc foarte mult ca, indiferent că vom fi sau nu la guvernare, îmi doresc să avem o Românie dezvoltată, o Românie a românilor. Această Românie, doar cei cu sufletul curat pot să o construiască. De aceea mi-aș dori să câșige binele pe 11 decembrie. Îmi doresc să câștige cei care vor cu adevărat să se dezvolte România. Noi, azi, suntem candidați, domnul Leoreanu va fi deputat. Și vă spun că, de unde va fi, va ajuta Romanul. Și eu o voi face, o vom face împreună. Dar dați-mi ocazia să avem putere la București să ajutăm Romanul și neamțul. Ajutați-ne să dezvoltăm Moldova, să dezvoltăm România. Pentru că din Parlament putem face lucruri minunate, dar avem nevoie de majoritate. Acest drum trebuie să fie un drum al succesului și al victoriei PNL. Înainte, pentru Roman! Înainte, pentru Neamț! Înainte, pentru Moldova!”, le-a transmis Mugur Cozmanciuc membrilor și simpatizanților liberali.
”Un popor care nu merge înainte stă pe loc, ba chiar merge-napoi, spunea, în urmă cu un secol și jumătate, Caragiale. Ne-am întâlnit azi pentru a-l trimite pe laurențiu Leoreanu la bucurești ca să fim siguri că Romanul nu stă pe loc, Romanul nu merge-napoi, Romanul merge înainte! Pentru a doua oară în acest an sunt în postura de a susține un om căruia îi datorăm cele mai mari împliniri din viața familiei romașcane și a municipiului în care trăim. Este un om în care îmi pun cele mai multe speranțe pentru un viitor mai bun. Suntem mulți cei care am învățat conducerea funcțiilor publice la școala <Leoreanu>. Așa că, fiți liniștiți, orașul rămâne pe mâini sigure. Mă număr printre cei care Laurențiu Leoreanu le-a transmis valorile sale și rețeta sa miraculoasă de a face o administrație eficientă în slujba oamenilor. Laurențiu Leoreanu este cel mai bun produs al politicii romașcane de după Revoluție. el, cu alți liberali, cum e Mugur Cozmanciuc, poate să așeze România pe drumul ei firesc, pe direcția spre-nainte!”, a afirmat Lucian Micu.
Ultimul care a luat cuvântul a fost Laurențiu Leoreanu.
”Stau în fața dumneavoastră conștient de importanța acestui moment. România va trebui să aleagă duminică drumul spre dreapta, spre dezvoltare, spre progres. Sau drumul drumul din stânga care pare înainte, face o buclă și se întoarce înapoi. Acest al doilea drum are tendințe puternic fanariote. Sunt încărcat de recunoștință pentru onoarea pe care mi-ați acordat-o la alegerile din vară, atunci când încrederea dumneavoastră m-a suit pe cea mai înaltă treaptă a încrederii unui primar de muncipiu din România. Și vă mulțumesc, dragi prieteni. După acel vot covârșitor, după acea încredere, mă pregăteam de proiecte, pentru dezvoltarea orașului mai departe. Aveam să constat atunci că, la conducerea Consiliului Județean avea să fie un om pentur care Romanul reprezenta o enclavă, era populat de cetățeni de mâna a doua, pentru care prioritățile județului însemnau locurile pe care stăpânea, ca un fanariot. Mi-am propus multe pentru Roman și le voi face. Unii au considerat că, dacă dorim colaborare, trebuie să ne umilim, trebuie să îngenunchem, să cerem milă și ajutor. ei nu știu că Romanul e capitala Moldovei de jos, ei nu știu că Romanul nu îngenunchează, ei nu știu că Romanul nu cere, Romanului i se cuvine! trei proiecte majore se vor împlini anul viitor: construirea celei de-a doua fabrici a marelui concern TRW – începând cu 1 septembrie va însemna încă 500 – 600 de locuri de muncă; anul viitor va începe construcția celui mare centrul logistic LIDL – încă 400 – 500 de locuri de muncă; săptămâna viitoare, marți, voi semna documentele pentru poarta nord a municipiului Roman, sensul giratoriu de la Dedeman. Toate acestea înseamnă șantiere, înseamnă locuri de muncă, înseamnă dezvoltare pentru Roman și comunele din zona Romanului. Așa știu oamenii să facă dezvoltare. Noi nu chemăm oamenii să-I punem în genunchi și să-I umilim. Noi îi chemăm, îi cinstim. Eu nu mă duc ca să plec, mă duc ca să vin înapoi cu proiecte, cu fonduri. Moldova este declarată de toți zona cea mai săracă din Europa. Nu-mi place deloc acest lucru și România, guvernanții, Parlamentul trebuie să înțeleagă că Moldova este o prioritate. Suntem o echipă. Singur, fiecare poate fi învins ușor. Împreună, câștigăm. Dragi prieteni, duminică, 11 decembrie, eu voi merge la vot și voi vota PNL, poziția 4 pe buletinul de vot!”.
- acest articol este un advertorial
0 Comentarii