E.ON Distribuție a devenit Delgaz Grid

de | 03/01/2017 | Județean, Național

E.ON Distribuţie România, funcţionează pe piaţă, de la 1 ianuarie, sub o nouă denumire: Delgaz Grid, după parcurgerea unui amplu proces de rebranding care a presupus crearea şi promovarea unei noi identităţi vizuale.

Delgaz Grid face parte în continuare din grupul E.ON, fără a exista efecte asupra activităţii sau organizării actuale a companiei.

”Schimbarea denumirii a avut în vedere respectarea cerinţelor legislaţiei interne şi a celei comunitare care impune companiilor integrate din sectorul energiei să aplice o separare clară, inclusiv la nivel de identitate vizuală, între operaţiunile de furnizare şi cele de distribuţie, astfel încât să fie evitată orice confuzie între aceste activităţi din perspectiva consumatorului. Delgaz Grid operează o reţea de gaze naturale în lungime de peste 21.600 km, respectiv o reţea de electricitate de peste 81.000 km care deservesc în total circa 3,1 milioane de clienţi şi acoperă judeţele din partea de Nord a României (Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ, Bacău). Compania are ca prioritate principală în acest an îmbunătăţirea siguranţei şi a calităţii serviciilor prestate, continuând investiţiile în modernizarea şi reabilitarea reţelelor de gaze naturale şi electricitate, după ce în 2016 a derulat un program de investiţii de cca. 400 milioane de lei. Investiţiile totale realizate de E.ON în România de la venirea sa pe piaţă, în 2005, depăşesc 1,4 miliarde de euro”, se arată într-un comunicat al grupului E.ON.

Delgaz Grid

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.