Un sfert dintre nemțeni au permis de conducere

de | 11/01/2017 | Eveniment, Județean

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) a eliberat, în 2016, 18.892 permise de conducere, cu 4.642 în plus faţă de anul 2015. În anul care s-a incheiat, în evidenţa serviciului figurau 188.310 posesori permise de conducere, între care 165.375 posesori permise de conducere model nou, fiind reînoite 8.227 permise de conducere, cu 3.939 mai mult faţă de anul 2015.

În vederea creşterii siguranţei în trafic, o exigenţă deosebită a fost acordată examinării candidaţilor, instruiţi în cadrul celor 31 de şcoli de specialitate din judeţ, atât la proba teoretică cât şi la proba de traseu. La cele 11 categorii pentru care au fost examinaţi, în anul 2016, au promovat 13.877 candidaţi, procentul de promovabilitate fiind de 60,37%. Cu prilejul examinării candidaţilor au fost realizate şi verificări ale documentelor autovehiculelor – asigurare RCA, ITP, dovada de certificare RAR.

La sfârşitul anului 2016 parcul auto din judeţul Neamţ număra 134.910 vehicule, fiind înmatriculate 17.199 vehicule, un plus de 1.959 vehicule faţă de anul 2015, fiind valorificate un număr de 60.905 plăci cu numere de înmatriculare, pentru care s-a încasat suma de 1.721.770 lei”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Neamț.

Una dintre prioritatile anului 2017 o reprezinta orientarea activitatii serviciului spre îmbunătăţirea performanţelor profesionale, printr-o serie de măsuri, precum: continuarea pregătirii de specialitate a lucrătorilor, implementarea zilnică a aplicaţiei informatice referitoare la rezultatele obţinute de candidaţi la proba practică pentru obţinerea permiselor de conducere şi realizarea sarcinilor de serviciu prin introducerea informaţiilor în baza naţională de date, verificarea integrităţii morale şi profesionale a lucrătorilor prin programe de formare adecvate specificului activităţii.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca