Ce vor directorii de școli de la Primăria Roman

de | 16/01/2017 | Administrație, Educație, Frontpage, Local

În cadrul unei întruniri care a avut loc luni, la prânz, la Primăria Roman, directorii unităților de învățământ din oraș au venit cu listele de investiții necesare a se realiza la fiecare școală și grădiniță în parte. Profesorii care administrează aceste școli au fost ascultați de primarul Lucian Micu și mai mulți directori din Primărie. Toate aceste solicitări vor fi analizate și vor primi finanțare în funcție de cât este de urgentă problema, cel mai probabil după aprobarea bugetului.

“Atenția Primăriei municipiului Roman va rămâne canalizată spre ceea ce înseamnă procesul de învățământ. Ne dorim o infrastructură școlară, pe raza municipiului Roman, care să ofere perspectivele unui învățământ de calitate și, alături de cadrele didactice, pe lângă actul educațional în sine și Primăria municipiului Roman să-și aducă contribuția pentru a îmbunătăți condițiile de învățământ de pe raza municipiului Roman”, a afirmat Lucian Micu, primarul municipiului Roman.

Iar directorii nu au fost deloc timizi în a prezenta administrației locale ce probleme sunt la unitățile de învățământ pe care le conduc. Au luat cuvântul directori și directori adjuncți, solicitând, în general, continuarea unor lucrări ce s-au efectuat în anii trecuți. Iată, pe scurt, care au fost cerințele:

  • Colegiul Tehnic “Miron Costin”: o centrală pentru corpul A (str. Ștefan cel Mare) și reabilitarea aleilor din corpul B (str. Mihai Eminescu);
  • Colegiul Tehnic “Petru Poni”: schimbarea tâmplăriei la corpul B, reparații capitale la acoperiș și reparații la etajele III și IV ale căminului-internat, reparații capitale la acoperișul Grădiniței cu program prelungit nr. 6, lucrări la cantină și igienizarea casei scărilor la corpul principal al liceului;
  • Liceul cu Program Sportiv: o altă destinație la grădinița din curtea fosteișcoalinr.3, acolo unde imobilul este folosit acum doar ca depozit de materiale și se degradează din cauza lipsei unei destinații; la Școala Roman-Mușat este nevoie de o reparație de urgență la centrala termică și achiziționarea unor electrocasnice, conform unor recomandări ale SANEPID;
  • Liceul Teologic Romano-Catolic ”Sf. Francisc de Asissi”: școala funcționează într-un complex care este proprrietatea Provinciei Franciscane, iar directorul unității de învățământ a cerut sprijin doar în ceea ce privește igienizarea;
  • Liceul Tehnologic ”Vasile Sav”: schimbare de șarpantă la corpul de școală și la cămin, modernizarea unor toaletele din cămin – care acum nu au autorizație de funcționare – precum și schimbarea tâmplăriei din cămin; la Școala ”Carol I” este nevoie de schimbare de șarpantă și de reparații într-o sală unde tavanul este căzut complet; tot la Școala Carol I este nevoie de amenajarea unei toalete pentru persoanele cu dizabilități;
  • Liceul Teologic ”Episcop Melchisedec”: schimbarea tâmplăriei, renovarea gardului, asfaltarea terenului de de sport, modernizarea instalațiilor și igienizarea imobilului;
  • Școala de Artă ”Sergiu Celibidache”: tâmplăria din corpul B a fost schimbată parțial, acoperișul are probleme, instalația termică are probleme, caloriferele fiind colmatate, iar centrala termică având sincope de funcționare; Grădinița din spatele Casei Căsătoriilor are probleme mari la acoperiș și fisuri în pereți, iar rețeaua termică este colmatată;
  • Școala ”Calistrat Hogaș”: tâmplărie de termopan de terminat de schimbat, decolmatarea caloriferelor, reabilitarea toaletelor pentru elevi;
  • Școala ”Mihai Eminescu”: tâmplărie nouă la grădinița cu program prelungit nr.1, verificarea clădirii și văruirea imobilului, plită nouă pentru bucătărie și modernizarea rețelei electrice la toate imobilele;
  • Colegiul Tehnic ”Danubiana”:  o centrală termică defectă, instalații electrice depășite, probleme la acoperișul de la grădinița arondată, lipsă de parchet în sala de sport a liceului, înlocuirea mobilierului în cămin, gresie și faianță la toalete;
  • Școala ”Costache Negri”: amenajarea unui cabinet pentru asistență medical și a unui cabinet de logopedie, asfaltare teren de sport și curtea școlii; Grădinița ”I.I. de la Brad” este, conform cadrelor didactice, ”un real risc, ori trebuie reabilitată, ori trebuie mutați copiii”;
  • Colegiul Național ”Roman-Vodă”: modernizare rețea electrică și montarea de opritoare de zăpadă pe acoperișul corpului A, montarea unei centrale termice pentru corpul A;
  • Școala ”Vasile Alecsandri”: o centrală termică pentru corpul B, asfaltare curte, împrejmuire corp A, modernizare instalație electrică la Grădinița cu program prelungit nr. 5 și reabilitare la Grădinița de lângă Judecătorie;
  • Școala ”Alexandru Ioan Cuza”: asfalt pe teren de sport și curtea școlii, reparații la acoperișul Grădiniței nr.12.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca