PSD Roman se dezice de proiectul privind tariful pentru transportul gunoiului

de | 23/01/2017 | Județean, Local, Politică

După discuțiile pe marginea coinițiatorului proiectului de hotărâre privind stabilirea unui tarif pentru transportul gunoiului la Girov (vezi articolul aici), PSD Roman a explicat, prin vocea liderului organizației, că social-democrații nu vor susține proiectul de hotărâre care se va dezbate joi, 26 ianuarie, în Consiliul Local Roman.

În urma unei analize foarte aprofundate, făcută de partid la nivel județean s-a stabilit că, deocamdată, ținând cont de faptul că e o perioadă de iarnă grea, care duce, implicit la creșterea cheltuielilor și că, așa cum am promis în campania electorală din iarnă, nu vom fi de acord cu măriri de taxe și impozite, ci doar cu măriri de salarii și acordarea de facilități, s-a hotărât ca la nivelul CL Roman, prin cei șase consilieri ai noștri, să nu fim de acord cu această majorare a prețului la gunoi în acest moment. Din acest motiv vom avea o ședință cu consilierii, care vor fi nevoiți și obligaț să respecte decizia la nivel județean și național și promisiunea făcută cetățenilor în campania din iarnă. Vom face tot ce depinde de noi să ne respectăm promisiunile făcute”, a declarat senatorul Dan Manoliu, președintele PSD Roman.

Acesta a fost întrebat de ce PSD Roman nu este de acord cu un proiect de hotărâre  la care un consilier PSD apare ca și coinițiator.

Inițial am avut o discuție preliminară. Apariția domnului Holban ca și coinițiator a fost puțin forțată, nu s-a făcut cu aprobarea PSD Roman sau cu a dumnealui personal. E lesne de înțeles, pentru a împărți respeonsabilitatea, s-a preferat a se trece un coinițiator de la PSD. Dar vă garantez că domnul Boloca își va retrage semnătura de pe acel proiect. PSD nu va mai avea un inițiator pe acest proiect”, a răspuns Dan Manoliu.

Senatorul social-democrat a explicat, apoi, că lucrurile trebuiau rezolvate de mai mult timp.

Noi  am cerut de la înființarea depozitului de la Girov să se ducă gunoiul acolo, dar s-a preferat depozitarea la Roman pentru a se face niște economii. Normal era să se ducă gunoiul acolo, nu să se depoziteze în groapa temporară. Va fi o problemă extraordinar de mare inclusiv închiderea gropii temporare de gunoi pentru că nu se va putea închide ca cealaltă groapă, în ciuda informațiilor false aruncate pe piață, prin acoperire. De acolo va trebui luat gunoiul și transportat undeva. Cred că cel mai ieftin va fi la Cordun, la stația de sortare și, în urma procesului de sortare, să se recupereze o serie de cheltuieli cu transportul; restul, în mod obligatoriu, vor fi suportate ori de primărie, ori de cetățean, asta însemnând o nouă creștere a prețului la gunoi. Iar eu am atras atenția asupra acestui lucru de mai multă vreme. Eu, personal, nu voi fi de acord cu creștere ca să influențeze în mod decisiv buzunarul cetățeanului”.

De cealaltă parte, primarul Lucian Micu arată cu degetul înspre Consiliul Județean (CJ) Neamț.

Tarifele sunt impuse, pe de o parte, de CJ Neamț, pe de altă de Ministerul Mediului. Noi nu ne putem împotrivi acestor taxe. La groapa temporară nu se va mai transporta nimic pentru că nu mai încape nimic, groapa temporară este plină. Scopul nostru este să scoatem gunoiul din Roman, Primăria Roman trebuie să fie responsabilă și să mențină orașul curat. Problema este la CJ Neamț, fiindcă nu a organizat nici până acum licitația pentru zona II. Noi acum trebuie să gestionăm povestea până ce Consiliul Județean va organiza licitația. De la acel moment încolo nu mai este responsabilitatea noastră.”

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.