Un transfer numit dorință

de | 23/01/2017 | Național, Sport

Fotbalul românesc a scos din nou capul în Europa prin transferul lui Răzvan Marin la Standard Liege. Dacă prin performanțe în sine nu reușim să intrăm pe piața europeană – calificarea Astrei în 16-imile Europa League poate fi socotită o mare excepție -, măcar prin vânzarea de jucători să atragem atenția. În vară au plecat la Anderlecht doi steliști, Alexandru Chipciu și Nicolae Stanciu, iar acum tot Belgia este destinația pentru fiul unui alt fost stelist, Petre Marin.

Produs al Academiei de fotbal Viitorul Constanța, patronată de Gheorghe Hagi, Răzvan și-a dorit să facă acest pas la 20 de ani, întrucât se simte capabil să îmbrățișeze o nouă provocare. Evident că s-au găsit voci care să critice această mutare, spunând că Marin ar fi trebuit să mai rămână în Liga 1 pentru a acumula mai multă experiență înainte de a face pasul către fotbalul din Vest. Mijlocașul a avut o explozie în ultimul an, iar progresul său a fost speculat și de selecționerul României, Christoph Daum, care nu a ezitat să-l titularizeze în campania de calificare la Campionatul Mondial din 2018. Marin se află pe un traseu ascendent, iar rămânerea sa în campionatul românesc ar fi putut să aibă un efect contrar, și anume plafonarea. Liga 1 poate fi o rampă de lansare, însă anumiți jucători nu trebuie să rămână mult în acest mediu puțin concurențial pentru potențialul lor. E greu să progresezi într-un campionat de valoare scăzută și există pericolul să-ți scadă cota dacă echipa la care joci nu câștigă trofee. Hagi este conștient de acest lucru, astfel că a fost de acord cu dorința jucătorului de a merge într-o ligă superioară ca valoare, cu atât mai mult cu cât a primit o sumă importantă pentru acest transfer.

foto: www.flickr.com

foto: www.flickr.com

S-a vorbit, de asemenea, de faptul că Marin a fost pe lista unor echipe mai mari decât Standard și că ar fi trebuit să aștepte o ofertă mai bună, însă una este interesul și alta este concretizarea sa. Să nu uităm cât de mult se vorbea în urma cu un deceniu despre interesul pe care anumite cluburi mari din Europa, printre Arsenal, îl aveau pentru fostul căpitan al Stelei, Mirel Rădoi, care a ajuns în cele din urmă în spațiul arab. Este o mare diferență între a fi pe lista unei grupări de calibrul lui Arsenal, și altceva să ajungi să joci sub comanda lui Arsene Wenger.

În fine, Victor Pițurcă și Tudorel Stoica i-au transmis un mesaj de descurajare lui Marin, avertizându-l că în Belgia este un fotbal puternic, iar el nu are tocmai calitățile cerute de un astfel de campionat, și anume forță și viteză. Dar oare Standard l-a adus pentru calitățile pe care nu le are sau pentru cele pe care le are? „Răzvan este un talentat și promițător mijlocaș”, a spus în acest sens directorul departamentului de scouting al clubului din Liege, Olivier Renard, fost mare portar belgian.

Marin a debutat între timp pentru Standard, jucând pe finalul meciului din weekend cu Club Brugge, pierdut de echipa sa cu 0-3. Este un rezultat dur pentru echipa românului, însă unul care nu i-a luat neapărat prin surprindere pe amatorii de pariuri sportive, având în vedere că Standard pornea cu șansa a doua în confruntarea cu liderul clasamentului. Standard ocupă în prezent locul 9, iar etapa viitoare va juca împotriva lui Eupen, într-o partidă care ar putea însemna titularizarea lui Răzvan Marin și, de ce nu, revigorarea echipei care nu a mai câștigat în ultimele patru runde.

Articol scris de inRoman.ro

Cotidian online independent.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.