În ciuda faptului că proiectul de buget prevede cu peste 60% mai mulți bani pentru Ministerul Transporturilor, la capitolul „Proiectele prioritare ale MT pentru anul 2017 şi perspectiva 2018-2020” proiectul autostrăzii Iași – Târgu Mureș nu e nici măcar menționat. Astfel autostrada pe care o așteptăm atât de mult e trecută pe linie moartă iar regiunea Moldova riscă să rămână în continuare cea mai săracă zonă a țării.
În proiectul de buget al Ministerului Transporturilor aferent lui 2017, publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice se precizează că : „Prioritățile strategice în domeniul infrastructurilor și serviciilor de transport, pentru perioada 2017—2020, vizează: coeziunea teritorială, asigurând interconectarea teritoriului național la rutele internaționale, precum și interconectivitatea regională, asigurând infrastructura de bază necesarului economiilor moderne de transport, eficiență, prin eliminarea blocajelor și întârzierilor cu impact asupra mediului economic și social; durabilitatea, prin promovarea și introducerea mijloacelor inteligente de transport puțin poluante, contribuind, astfel, la îndeplinirea obiectivelor Strategiei Europa 2020. În acest context, și ca răspuns la angajamentele asumate prin documentele programatice naționale, obiectivul general al Strategiei MT îl reprezintă asigurarea infrastructurii și serviciilor, ca suport al activității economice și sociale pentru îmbunătățirea calității vieții”.
În ciuda paragrafului de mai sus, autostrada care ar asigura interconectarea Moldovei „la rutele internaționale, precum și interconectivitatea regională, asigurând infrastructura de bază necesarului economiilor moderne de transport” lipsește cu desăvârșite. În proiect Moldova apare doar cu două centuri ocolitoare: cea a Bacăului și cea a Sucevei. Cuvântul Neamț nu apare nici măcar o dată în text. Nici modernizarea drumului E85, ce apărea în planurile guvernului tehnocrat de modernizare a infrastructurii, nu este menționată nicăieri.
În proiectul de buget Ministerul Transporturilor primește cu 60,33% mai mulți bani ca în 2016, adică 13,76 miliarde lei, dar principalele creșteri de cheltuieli se înregistrează la cheltuieli cu bunuri și servicii și la capitolul cheltuieli cu personal.
0 Comentarii