Un șofer a distrus un gard, a fost rănit și s-a ales cu dosar penal în urma unei ”aventuri” care se putea termina cu mult mai rău. Evenimentul rutier a avut loc miercuri, 11 ianuarie, în jurul orei 16.00, pe DN 2 în interiorul localității Secuienii Noi.
Din primele cercetări se pare că, în timp ce un bărbat de 45 de ani, din Horia, conducea un autoturism pe DN 2, având direcţia de mers Bacău-Roman, nu adaptează viteza la condiţiile carosabilului, pierde controlul asupra autoturismului, părăseşte partea carosabilă prin dreapta direcţiei sale de mers şi intră în coliziune cu gardul unui imobil, distrugându-l pe o lungime de șase metri.
În urma accidentului de circulaţie a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de până în 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea sub influența alcoolului, iar permisul de conducere a fost reținut de polițiști pentru suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.
0 Comentarii