Pentru pensionarii beneficari de tichete sociale: atenție la venituri

de | 15/02/2017 | Local, Util

Pensionarii ar urma să primească pensii mai mari și în luna februarie, dat fiind faptul că, începând cu cea de-a doua lună a anului, pensiile mici nu mai sunt impozitate. Și luna trecută pensionarii au avut parte de o creștere a veniturilor, având în vedere că de la 1 ianuarie 2017 valoarea punctului de pensie s-a majorat de la 871,7 lei la 917,5 lei. Pentru unii pensionari romașcani, acest lucru ar putea însemna pierderea dreptului de a primi tichete sociale.

Autoritățile locale atrag atenția asupra faptului că, în cazul în care pensiile, după cele două creșteri, vor depăși acel cuantum de 1.000 de lei pe membru de familie, beneficiarii de tichete sociale trebuie să aducă la cunoștința Direcției de Asistență Socială. În caz contrar, în urma anchetelor sociale ce vor fi efectuate e posibil ca aceste bonuri să fie returnate.

Valoarea unui tichet este 50 de lei, iar cei care au pensii de cel mult 1.000 de lei/membru de familie primesc de patru ori pe an câte un asemenea voucher.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.