Majorări salariale pentru personalul nedidactic

de | 23/02/2017 | Economic, Educație, Național

Personalul nedidactic din învățământ va beneficia de salarii mai mari începând cu luna aceasta, după ce Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență în acest sens joi, 23 februarie. Actul normativ va soluționa o serie de probleme apărute în salarizarea personalul nedidactic din învățământul preuniversitar și universitar, prin așezarea pe grilă, în funcție de vechime, a salariilor acestei categorii de personal.

Astfel, potrivit noii grile de salarizare, drepturile personalului nedidactic din învățământ se vor încadra între salariul minim pe economie, respectiv 1.450 de lei, și 1947 lei, în funcție de vechimea în muncă. De aceste majorări salariale vor beneficia aproximativ 53.000 de persoane din domeniul educației. Creșterile salariale vor implica un efort financiar de aproximativ 90 milioane lei, sumă asigurată prin bugetul aprobat pentru Ministerul Educației Naționale.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.