“Puterea la feminin”: O italiancă hotărâtă, care n-a vrut să renunțe la România

de | 05/03/2017 | Eveniment, Frontpage, Local, Rural

În perioada 1-8 martie, înRoman.ro prezintă povești ale unor femei care lucrează în diferite domenii: fie acolo unde este nevoie de multă putere și coordonare, fie acolo unde gingășia și empatia rezolvă toate problemele. Campania ”Putere la feminin” nu prezintă exhaustiv laturile feminității, dar aduce aminte că o femeie poate fi în același timp soție, mamă, angajatul lunii și mult mai mult de atât.

Frida Duscenne vinde materiale de construcții și tot felul de produse pentru amenajări interioare cu priceperea celui care a făcut asta de când lumea. Bariera lingvistă nu este o problemă, chiar dacă Frida vorbește jumătate italiană, jumătate română. Limbile se aseamănă și mulți dintre cei care ajung la depozitul din Horia au mers cel puțin odată în Peninsulă. Oricum, pe Frida e ușor să o înțegeți și din alt motiv: fire dezinvoltă, ea este întruchiparea comunicării non-verbale; gesticulează, râde cu ochii și nu stă locului o clipă. România și Romanul reprezintă casa ei de nouă ani. Recunoaște că nu i-a fost ușor, dar când a avut șansa de a se întoarce în Italia a decis să rămână în țara soțului ei.

Eu și soțul meu am fost împreună patru ani în Italia, înainte de a ne muta în România. La început am venit în România în vizită. Mi-amintesc că prima dată când am venit, soțul meu nu mi-a spus că părinții lui nu aveau baia în casă. Dar a fost bine, a fost amuzant ”fai băiță de la lighenuță” fiindcă era vară, cald și am luat-o ca pe o experiență inedită. După patru ani de stat împreună în Italia am decis să venim în România pentru că el a avut ambiția de a deschide ceva, iar în Italia nu prea poți, ai nevoie de mulți bani. La acel moment, soțul meu avea zece ani de când plecase din România.”

Întoarcerea în România nu a fost simplă și s-a făcut treptat. Frida și-a urmat soțul la Roman la diferență de opt luni. Și la scurt timp a avut de ales între întoarcerea în Italia și continuarea aventurii din România. ”La început a fost greu, fără prieteni, fără nimic. După, încet-încet, am învățat limba, am prins curaj să merg singură prin oraș, am început să leg prietenii. La început a fost soțul mai dezamăgit decât mine. Nu pentru că nu mergea afacerea, ci din cauza mentalității mai mult. La un moment dat a spus: Gata, ne întoarcem în Italia. Eu i-am spus: Nu. Acum am băgat bani, am făcut investiția, mergem avanti (n.r. – înainte), gata! Dacă era altcineva, îi spunea imediat: Da, pregătesc valiza, aspeta (n.r. – așteaptă)! Nu, odată luată o decizie, mergem înainte. Nici în perioadele noastre cele mai proaste, că în fiecare cuplu sunt suișuri și coborâșuri, nu i-am spus că eu plec în Italia. În plus, când ai copii te gândești, mai întâi de toate, la binele lor. Nu poți să faci tot ce vrei tu și să strici viitorul copiilor”, este de părere Frida.

E mamă a doi băieți și perioada în care a venit în România s-a suprapus cu perioada în care fiul cel mic avea nevoie de îngrijire permanentă, neavând vârsta necesară pentru a merge la grădiniță. Așa că a stat acasă, a încercat să învețe cât mai bine limba română și, după ce ambii copii au fost dați la grădiniță, a venit la magazin să-și ajute soțul. Până atunci nu a avut nimic de-a face cu domeniul  construcțiilor, în Italia lucrând într-un birou de telefonie mobilă, în relația cu persoanele juridice. ”La început mi-a fost greu, fiindcă a trebuit să învăț toate produsele… un cot de PPR, o lopată, fiecare produs. Acum, vara, mi se întâmplă să vină oamenii și să îmi spună să vorbim în italiană, dar eu le zic să îmi spună produsele în română, fiindcă nu știu toată terminologia în italiană, eu în română am învățat-o, în italiană nu am avut deloc de-a face cu domeniul construcțiilor. În română, dacă vine unul și-mi cere o drișcă, eu știu că vrea o gletieră. În urmă cu câteva luni am amenajat marfa și a fost o traumă, că a venit multă marfă micuță odată; eu trebuia să scriu: cod PPT, F.I., F.E….. filet interior, filet exterior….. 20×1/2, F.I, F.E….. și eu mă întrebam ce, Doamne iartă, înseamnă toate astea. Dar, încet-încet, m-am învățat.” De curând a inclus tot stocul de marfă într-un program, dar până acum a ținut evidența cu un registru făcut de ea, în ordine alfabetică, în așa fel încât să poată bate bonul de casă corect și repede. ”Aici nu e mentalitatea să aștepți liniștit bonul de casă și să pleci cu el acasă; oamenii vor marfa, îmi spun că nu decontează acasă cu soția, dar eu trebuie să bat bonul, chiar dacă clientul nu-l vrea.” Fire activă și vioaie, Frida nu înțelege, totuși, la români, graba care ne caracterizează pe cei mai mulți dintre noi. ”Eu nu sunt o fire liniștită, fac mai multe lucruri deodată, dar aici e greu. Aici se grăbește lumea chiar și la plimbare. Eu și soțul ieșeam la plimbare și el repede, înainte; eu, în spate, cu ochii pe copii. Și el, către noi: hai, mai repede! Dar de ce te grăbești? Că suntem la plimbare. Dar dimineața și eu îi zoresc pe copiI: hai, rapidi, ai două secunde să cobori la mașină. În Italia munceam toată săptămâna, sâmbăta făceam curățenie în casă și duminica ieșeam la cumpărături. Luam un coș și alegeam produsele cu calm, mai vedeam o promoție, mai citeam o etichetă… Aici, iei coșul și, repede, cât mai repede. Asta e diferența între italieni și  români.”

Frida nu ar schimba nimic dacă ar da timpul înapoi. Îi place România – Mamaia este locul ei preferat – și îi place zona, ”care s-a dezvoltat mult față de primele vizite”. A botezat și a cununat, merge la petreceri și joacă  hora, gătește borș și fasole cu costiță. Când simte că vrea să-și încarce bateriile se duce acasă, la tatăl și la frații ei. La fel, și rudele o vizitează periodic; s-au convins demult că România e o țară bună pentru Frida și pentru copiii ei.  ”Comportamentul e la fel în toată lumea, persoanele sunt diferite. Cu peroanele în vârstă trebuie un pic lucrat, să le fie schimbată mentalitatea. Sunt persoane închise, care spun prea mult că nu se poate, că asta e, refuză explicații mai moderne. Tatăl meu la început a fost un pic, așa… temător când a auzit că mă mut în România, mai ales că este și distanța mare, dar acum e ok, vine la noi și vede că România e la fel ca oricare altă țară. Și acum, cînd ne auzim la telefon, mă întreabă dacă suntem bine, sănătoși, dacă merge treaba și cam atât. Nici italienii nu au o imagine foarte bună în Germania sau Franța din cauză că la știri nu sunt prezentate persoanele care muncesc și-și văd de treabă, sunt prezentate persoanele care fac lucruri rele și atunci omul își face o impresie proastă. Cunosc mulți români care au plecat și lucrează de mulți ani în străinătate, inclusiv în Italia, care spună nu se mai întorc niciodată în România; dar eu m-am adaptat și îmi place.”

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca