Au început lucrările în „groapă”

de | 07/03/2017 | Administrație, Local

Deși au trecut mulți ani de când a început modernizarea pietonalului Ștefan cel Mare, mai este nevoie de încă aproape 12 luni de muncă și două milioane de lei pentru finalizarea acestor lucrări. Lucrările la tronsonul IV din Pietonal au început luni, 6 martie, și vor fi executate de firma Robu Construct SRL.

Vom finaliza în perioada imediat următoare modernizarea ultimului tronson din perioada Ștefan cel Mare. Vineri am avut o discuție cu reprezentantul firmei care a câștigat această licitație, această lucrare, am stabilit ordinea execuției lucrărilor și, mai mult decât atât, am atras atenția ca aceste lucrări să fie executate corect, cu respectarea indicatorilor de calitate pentru lucrările publice. Conform proiectului, practic tronsonul IV va avea un amfiteatru, o fântână arteziană cu videoproiector, care va permite proiecţia pe perdea de apă, şi de asemea, va fi în zonă și o toaletă publică”, a afirmat Lucian Micu, primarul municipiului Roman.

De asemenea, se va amenaja o cale de acces pentru maşinile de intervenţii de urgenţă. Pe scările dinspre BancPost va funcţiona o scară rulantă şi o platformă acoperită pentru transportul persoanelor cu dizabilităţi. Pentru acest ultim tronson care a rămas de modernizat, anul acesta va fi alocată din bugetul local suma necesară încheierii lucrărilor. În această primăvară va începe şi plantarea de arbori, în tot Pietonalul, căutându-se achiziţionarea de Pauwlonia, arbori care rezistă mai bine între betoane. Administrația locală intenţionează să organizeze în Pietonal mai multe evenimente publice, pentru încurajarea afacerilor şi revitalizarea ideii de zonă de promenadă şi relaxare. În suma de două milioane de lei sunt cuprinse și lucrările la terase, pentru a opri infiltrațiile de apă.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.