Liberalii nemțeni se pregătesc de alegeri

de | 10/03/2017 | Județean, Politică

Membrii PNL se pregătesc pentru alegeri interne. Acestea trebuie să se desfășoare, conform calendarului stabilit la nivel național, de la bază spre vârf. Astfel, primii liberali care vor intra în focul alegerilor vor fi cei care sunt membri în organizațiile comunale. Vor urma alegeri la orașe și municipii, după care la nivelul județului.

Se vor face alegeri pentru alegerea președintelui PNL România pe 17 iunie. Alegerile vor pleca de jos în sus, nu cum era odată, de sus în jos și plecăm de la talpa cetățeanului, din sate, și aici vreau să vă dau exemplu, să vă spun că vom face alegeri la comune, după care orașe, municipii și la județ. După care se va merge prin reprezentare, cum se va stabili prin forurile tutelare, la București, pentur alegerea președintelui”, a afirmat Dumitru Acatrinei, membru în comisia de organizare a PNL Neamț.

Alegerile la nivelul PNL Neamț vor avea loc, cel mai probabil, în luna aprilie, dar data exactă nu a fost, deocamdată, stabilită.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.