La zece ani de la prima ediție Ora Pământului, ce a avut loc la Sydney, cea mai mare mișcare de mediu din istorie este gata să unească din nou milioane de oameni din întreaga lume. Intervalul orar rămâne același, 20.30 – 21.30, timp în care și la Roman se va stinge lumina, iar romașcanii care iubesc mișcarea vor putea participa la un tur de oraș pe bicicletă.
”Municipiul Roman s-a alăturat și în acest an acestui eveniment, Ora Pământului, care își va desfășura această ediție sub motto-ul ”Dăruiește naturii din energia ta”. Romașcanii sunt invitați să stingă luminile pe 25 martie, între ora 20.30 – 21.30, alături de alte peste 7.000 de localități, din peste 60 de țări. Noi vom organiza diferite manifestații la nivelul municipiului Roman, astfel încât, începând cu ora 20.15 am propus organizarea unui tur ciclistic. Fac precizarea că la acest tur ciclistic voi participa și eu, împreună cu familia”, a afirmat primarul Lucian Micu.
Traseul pe care se va desfășura acest circuit este următorul: Piața Roman-Vodă, de lângă Primărie, – bulevardul Roman-Mușat, pe sensul de mers Hotel, – strada Bogdan Dragoș – Abator – bulevardul Republicii – strada Primăverii – strada Ion Nanu – strada Mihai Viteazu – strada Eternității – bulevardul Republicii – strada Ștefan cel Mare – Dobrogeanu Gherea – bulevardul Roman-Mușat și, din nou, Piața Roman-Vodă, la statuie. Doritorii care vor participa la acest eveniment trebuie să-și doteze bicicletele cu echipament pentru circulația pe timp de noapte pe drumurile publice. Vârsta minimă pentru participare este 14 ani. Cei interesați să participe la turul cu bicicleta se pot înscrie la Primărie, la Compartimentul de mediu al instituției.
0 Comentarii