Cinci persoane au ajuns la spitalele din județ, sâmbătă și duminică, în urma unor evenimente rutiere. Unul dintre accidente a avut loc în zona Romanului.
”În noaptea de 26 spre 27 martie, polițiștii rutieri au intervenit în cazul unui accident rutier produs pe drumul sătesc din localitatea Poienari. Din primele cercetări se pare că în timp ce un tânăr de 23 de ani, din Poenari, conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere, într-un segment de drum în curbă la stânga, pierde controlul asupra autovehiculului și părăseşte partea carosabila, căzând în albia unui pârâu, la o diferență de nivel de 5,3 metri adâncime fata de nivelul drumului sătesc”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
În urma accidentului a rezultat autoaccidentarea tânărului, care emana halenă alcoolică și căruia i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Acesta va fi cercetat pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă și conducere a unui autovehicul fără a deține permis de conducere.
0 Comentarii