Primăria caută voluntari pe Facebook

de | 30/03/2017 | Administrație, Local

Primăria Roman anunță că, în perioada 6-8 aprilie, în oraș se va desfășura campania de plantare „Preţuieşte viaţa, preţuieşte natura!”, ce-și propune mobilizarea unui număr cât mai mare de persoane. Inițiativa aparține Primăriei Roman, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și Fundația „Episcop Melchisedec”, acestea din urmă donând pentru acțiunea de plantare un număr de 5.000 de molizi.

Municipiul Roman va identifica locurile în care urmează să fie plantați arborii pe domeniul public sau al unor instituţii private. Toate persoanele care doresc să ia parte, în mod voluntar, la această acțiune de plantare sunt rugate să se înscrie, până pe data de 5 aprilie, la adresa: mediu@primariaroman.ro și să-și lase datele de contact: nume și număr de telefon. Primăria va pune la dispoziție voluntarilor uneltele necesare pentru plantare.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.