Sală de spectacole de 200 de locuri în fostul cinema “Unirea”

de | 03/04/2017 | Administrație, Local

Cinematograful Unirea se află tot la stadiul de proiect. Deocamdată, reprezentanții administrației publice locale pot aduce modificări față de ceea ce s-a gândit inițial a se face în imobilul părăsit din centrul orașului. Intenția administrației publice locale este de a depune proiectul pe o axă destinată clădirilor publice.

Ultimele discuții pe care le-am avut cu proiectantul la sfârșitul săptămânii trecute a fost de regândire a acelui proiect în sensul în care îmi doresc o sală mare; mai mare, nu cum era conform proiectului inițial, doar de 144 de locuri, ci să o ucem măcar la 200 de locuri și care să fie o sală polivalentă, atât cu scenă de teatru, cât și cu ecran de proiecție pentru film și două săli mai mici, de maxim 50 de locuri, unde se pot proiecta doar filme”, a afirmat primarul Lucian Micu.

O altă variantă – propusă din partea presei și luată în calcul – ar fi ca una dintră sălile mici să fie transformată în sală de repetiții pentru actori. Acest imobil a fost lăsat neîngrijit ani de-a rândul pentru că, până de curând, fostul cinematograf „Unirea”, aflat sub tutela Centrului Național al Cinematografiei, urma să fie privatizat. Cum nimeni nu a considerat cinematograful din Roman ca fiind o investiție profitabilă, acesta a rămas închis și, treptat, a intrat într-o avansată stare de degradare. După ce clădirea a ajuns în posesia administrației locale s-a încercat găsirea unei soluții, dar chestiunea nu a fost o prioritate, mai ales că fostul primar al municipiului Roman a declarat că și în orașe mai mari, care au cinematograf – cum este Bacăul – sunt filme care rulează cu sala aproape goală. Pentru cinematograful „Unirea”, conform unui studiu realizat la solicitarea primăriei în anul 2012, trebuie cheltuite 4,2 milioane de lei astfel încît clădirea să fie reabilitată și modernizată.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca