Șomeri dezinteresați la Bursa locurilor de muncă

de | 07/04/2017 | Economic, Local

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Neamț  a organizat vineri, 7 aprilie, la nivel județean, Bursa generală a locurilor de muncă. Au participat 110 de agenți economici (45 la Piatra Neamț, 45 la Roman și 20 la Tg Neamț), care au oferit  947 locuri de muncă vacante.

Noi am invitat 85 de agenți economici din zona Romanului, au confirmat 48 până acum. Am invitat 410 șomeri, 25 cu studii superioare și, probabil, 25% sunt beneficiari ai venitului minim garantat. Avem 382 de locuri de muncă vacante în domeniul industrial, în confecții, în industria alimentară. pentur a veni în sprijinul ofertei de locuri de muncă, în perioada următoare vom deschide câteva cursuri: comunicare în limba engleză, operator date, frizer-coafor, contabil și confecționer textile”, a afirmat Daniel Chirilă, directorul AJOFM Neamț.

Daniel Chirila

Daniel Chirilă, director AJOFM Neamț

Căutăm operatori pentru un call-center, care să cunoască limba italiană, dar cunoașterea acestei limbi este doar una dintre cerințe. Este o meserie cu care se înțeleg mai bine femeile și necesită anumite abilități. Avem nevoie de circa zece operatori pentru call-center. Sperăm ca de la acest târg să plecăm cu patru-cinci CV-uri bune”, a spus un angajator.

La Bursă a fost și un angajator care vrea să dea viață unei locații dragi multora dintre romașcani, imobilul în care a funcționat, timp de doi ani, Casa Veche. ”Noi vrem să venim cu ceva nou în Roman, cu ceva ce nu a mai fost până acum în oraș. Toată lumea spunea că trebuie să meargă la Iași sau la Bacău pentru un produs de calitate. Noi vom aduce aceste produse în Roman, să nu mai fie nevoie să plece în alte orașe.”

Mulți dintre cei care au venit la Bursă nu au fost prea interesați, însă, de ofertă existentă. ”Sunt șomer de patru-cinci ani, dar stau la țară și nu sunt muritor de foame. Dacă voi găsi ceva interesant și care să-mi placă, poate mă angajez”, a spus un bărbat între două vârste. Un alt bărbat, care a stat doar câteva minute în sala unde angajatorii așteptau să fie contactați, s-a plâns că nu găsește de muncă, dar a recunoscut că nici nu prea îl interesează și că își face calculele pentru a ieșii la pensie fiindcă are ”ani de grupă”.

La Bursa de vineri, cele mai multe locuri de muncă au fost oferite în municipiul Piatra Neamț (436), următorul fiind municipiul Roman (309) și orașul Tg. Neamț (202). Au participat un număr de 1041 de persoane, 598 la Piatra Neamț, 320 la Roman și 123 la Tg Neamț. Ca urmare a acestei acțiuni, 86 de persoane au fost angajate pe loc – din care patru cu studii superioare – și 370 au fost selectate în vederea încadrării.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.