Peste 250 de jandarmi nemțeni au asigurat un climat de ordine şi siguranţă publică în perioada sărbătorilor pascale. Zilele de sărbătoare nu au fost, însă, lipsite de incidente. Au fost aplicate 42 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 17 avertismente şi 25 de amenzi în valoare de 22.550 lei.
”Deşi Jandarmeria Neamţ a informat populaţia în repetate rânduri despre reglementările în materie de pescuit şi acvacultură, unele persoane nu au ţinut cont de recomandările jandarmilor, încălcând astfel legea. În acest sens, numai în primele două zile de Paşte, jandarmii romaşcani au sancţionat 27 de persoane pentru pescuit fără permis şi pentru că au desfăşurat astfel de activităţi recreativ-sportive în perioadă de prohibiţie ori în zone de protecţie, amenzile aplicate fiind în cuantum de 21.350 lei. În afară de faptele antisociale constatate la regimul piscicol, jandarmii nemţeni au mai constatat şi alte contravenţii, precum: provocarea unor scandaluri, adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare, aprinderea focului în fondul forestier naţional, fumatul în spaţiile publice precum şi alte fapte ce au adus atingere normelor de convieţuire socială”, se arată într-un document al Jandarmeriei Neamț.
Pe timpul sărbătorilor pascale, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Neamţ a acţionat în baza planului de măsuri pentru creşterea siguranţei publice, aprobat de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, prin măsurile de ordine publică la manifestările organizate, cu scopul de a asigura un climat de ordine şi siguranţă publică în zona de competenţă.
0 Comentarii