Laurențiu Leoreanu vrea modificarea Codului Fiscal

de | 19/04/2017 | Economic, Național, Politică

Deputatul Laurențiu Leoreanu a susținut miercuri, 19 aprilie, în plenul Camerei Deputaților, o propunere legislativă privind modificarea Codului Fiscal. Conform unei postări pe care parlamentarul liberal a făcut-o pe o pagină de socializare, este o propunere legislativă privind modificarea art. 465, alin. 2 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal.

Această iniţiativă a ajuns astăzi la dezbateri generale în Parlament și mie mi-a revenit onoarea și greaua sarcină să o susțin în plen și sa conving parlamentarii tuturor partidelor să o voteze. Consider că este nedreaptă și aberantă această prevedere legală înscrisă în actualul Cod Fiscal şi care face referire la impozitarea primilor 400 de metri pătrați a terenurilor situate în intravilan și aflate, de fapt, în categoria terenurilor agricole. Punctul meu de vedere a fost și este acela că nu se poate impozita o suprafață de teren folosit ca teren agricol asemeni categoriei de terenuri curți-construcții. Aceasta este în momentul de față o nedreptate fiscală pentru persoanele care dețin mici suprafețe în jurul caselor, nedreptate pe care vreau să o înlătur astăzi”, a precizat deputatul PNL.

Laurențiu Leoreanu a sesizat această chestiune Parlamentului încă de la începutul anului 2016, pe vremea când era primar al municipiului și romașcanii care locuiesc la case i-au adus la cunoștință nemulțumirile lor cu privire la această prevedere din Codul Fiscal.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.