Avarie majoră la energie electrică

de | 19/04/2017 | Actualitate, Local

Mai multe străzi din Roman au rămas fără energie electrică miercuri dimineață. Este vorba despre zona de nord a orașului, iar avaria cuprinde și o parte a zonei industriale. Nu este energie electrică pe străzile Anton Pann, Mihai Viteazu, în zona Gării – pe Ștefan cel Mare –, dar și pe alte străzi precum ar fi Ogoarelor, Nordului sau Tirului.

Reprezentanții companiei de distribuție a energiei electrice lucrează la remedierea avariei, dar se preconizează că acest lucru va mai dura câteva ore, cel puțin până după-amiază. Din păcate, inclusiv soluția de trecere pe o rețea alternativă a fost un eșec, fiindcă și aceasta din urmă a cedat, astfel că nu există posibilitatea ca acei consumatori afectați să poată fi alimentați din altă rețea.

ambuteiaj masini intersectie 4814

Pe lângă faptul că toate unitățile de producție și-au întrerupt lucrul și circulația în oraș a fost afectată serios. Intersecția străzii Ștefan cel Mare cu bulevardul Nicolae Bălcescu (artera Roman Vest) este un exemplu în acest sens.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.