Patronul firmei IMROM SA, Mihai Haivas, l-a înjurat pe cameramanul TV TopAll, în timp ce operatorul televiziunii locale amintite filma pe spațiul public. Cadrele pe care a încercat să le ia cameramanul TV TopAll aveau rolul de a ilustra știrile referitoare la asfaltările din oraș, despre acest lucru discutându-se constant în conferințele de presă susținute de primarul municipiului Roman. Doar că, pentru patronul Imrom SA și pentru cel puțin unul dintre angajați, acest lucru a fost deranjant. Primul care a reacționat a fost un angajat: acesta s-a întors cu spatele cameraman și a arătat posteriorul spre cameră. Câteva clipe mai târziu, Mihai Haivas a venit la cameramanul TopAll și l-a înjurat, vizibil nervos și iritat, în condițiile în care operatorul nu încurca munca echipelor de pe teren, ci stătea la marginea spațiului de lucru.
Modul abuziv de a împiedica un jurnalist să-și facă treaba este o faptă condamnată de opinia publică în orice țară civilizată, chiar dacă termenul ”cvilizat” pare a fi unul complet străin domnului Haivas. Supărarea patronului IMROM SA pe reprezentanții presei este posibil să aibă de-a face cu faptul că două dintre investițiile din oraș realizate de această firmă – porțiuni din artera Roman-Est, respectiv artera Roman-Vest – au prezentat probleme la niciun an de la momentul la care s-adeschis ciruculația pe acele drumuri, iar presa locală a scris despre aceste aspecte. Mihai Haivas și IMROM SA au fost condamnați, în primă instanță, de magistrații băcăuani, pentru o investiție realizată în municipiul Bacău. Dosarul în cauză a fost instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, biroul teritorial Bacău.
0 Comentarii