Întâlnirea cu asociațiile de proprietari a fost amânată

de | 10/05/2017 | Administrație, Local

Întâlnirea cu reprezentanții asociațiilor de proprietari a fost amânată de administrația locală. Motivul este acela că operatorul de salubritate nu ar fi putut trimite un reprezentant la ședință săptămâna aceasta, așa cum se dorea inițial. Prima întâlnire între asociațiile de proprietari și administrația locală a avut loc săptămâna trecută. Tema discuției a fost tariful majorat la gunoi, dar la întâlnire au participat doar președinți sau administratori de asociații și primarul, fiindcă din partea firmei de salubritate nu a venit nimeni.

După cum bine știți, săptămâna trecută am avut și o întâlnire cu asociațiile de proprietari pe subiectul taxei de salubritate. Am convenit, împreună cu aceștia ca pentru această săptămână, joi, la ora 12.00, să ne reîntâlnim, împreună cu reprezentanți ai operatorului de salubritate și ai Consiliului Județean (CJ). Din păcate, operatorul de salubritate ne-a transmis faptul că nu poate fi prezent fiind, reprezentantul acestuia, cel care poate da relații certe, ferme și clare asociațiilor de proprietari, este plecat din țară, astfel încât am reprogramat această ședință pentru data de marți, 23 mai, de asemenea, la ora 12.00. Am comunicat acest lucru atât operatorulu ide salubritate, pentru a desemna un reprezentant, cât și CJ a fost notificat de reprogramarea acestei ședințe pentru a trimite un reprezentant sau, de ce nu, poate chiar domnul președinte al CJ să vină pentru a clarifica această situație”, a afirmat Lucian Micu.

Discuțiile de săptămâna trecută au fost aprinse, oamenii fiind nemulțumiți de tarif și de alte aspecte legate de salubritate, cum ar fi faptul că nu se poate colecta separat gunoiul, chiar dacă unii ar dori acest lucru.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.