Târgul de chilipiruri se mută din nou. După ce, în urmă cu câteva săptămâni, primarul Lucian Micu a dispus ca târgul de chilipiruri să se mute din ograda de căruțe în bazar, într-un proiect de hotărâre ce va fi supus votului în ședința de joi, 18 mai, se dorește modificarea Regulamentului privind organizarea, autorizarea şi desfăşurarea activităţilor comerciale şi de prestări servicii în municipiul Roman.
”Prin Hotărârea de Consiliu Local (HCL) nr. 68/30.03.2017 s-a aprobat completarea HCL nr. 111/2010, în sensul organizării târgului de chilipiruri ca și activitate ocazională în zilele de duminică în strada Renaşterii, în interiorul Bazarului municipal Roman. Având însă în vedere faptul că activitatea comercială pentru vânzarea bunurilor folosite se efectuează ocazional și de către persoane vârstnice, cu venituri mici şi care se deplasează cu dificultate la periferia oraşului, propunem modificarea art. 6, pct. 7 din anexa la HCL nr. 111/2010 după cum urmează: “Târgul de chilipiruri – comercializare de bunuri folosite, numai în zilele marţi, vineri şi duminică, în strada Miron Costin, nr. 3, în intervalul orar 07.00 – 13.00”, se arată în proiectul de hotărâre.
Astfel, târgul de chilipiruri se va desfășura aproape de intersecția străzii Miron Costin cu strada Sucedava, mai sus de Tic-Tac.
0 Comentarii