Târgul de chilipiruri, mutat aproape de Piața Centrală

de | 14/05/2017 | Administrație, Local

Târgul de chilipiruri se mută din nou. După ce, în urmă cu câteva săptămâni, primarul Lucian Micu a dispus ca târgul de chilipiruri să se mute din ograda de căruțe în bazar, într-un proiect de hotărâre ce va fi supus votului în ședința de joi, 18 mai, se dorește modificarea Regulamentului privind organizarea, autorizarea şi desfăşurarea activităţilor comerciale şi de prestări servicii în municipiul Roman.

Prin Hotărârea de Consiliu Local (HCL) nr. 68/30.03.2017 s-a aprobat completarea HCL nr. 111/2010, în sensul organizării târgului de chilipiruri ca și activitate ocazională în zilele de duminică în strada Renaşterii, în interiorul Bazarului municipal Roman. Având însă în vedere faptul că activitatea comercială pentru vânzarea bunurilor folosite se efectuează ocazional și de către persoane vârstnice, cu venituri mici şi care se deplasează cu dificultate la periferia oraşului, propunem modificarea art. 6, pct. 7 din anexa la HCL nr. 111/2010 după cum urmează: “Târgul de chilipiruri – comercializare de bunuri folosite, numai în zilele marţi, vineri şi duminică, în strada Miron Costin, nr. 3, în intervalul orar 07.00 – 13.00”, se arată în proiectul de hotărâre.

Astfel, târgul de chilipiruri se va desfășura aproape de intersecția străzii Miron Costin cu strada Sucedava, mai sus de Tic-Tac.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca