Porți deschise pentru romașcani

de | 15/05/2017 | Administrație, Local

Zeci de romașcani de toate vârstele au avut posibilitatea ca astăzi să pășească în interiorul unor instituții publice pe care nu le pot vizita în fiecare zi. De ziua porților deschise au fost disponibile pentru vizitare Casa Bunicilor, microhidrocentrala, serele Primăriei și Biblioteca municipală. Însă, probabil pentru că aceste porți deschise au fost organizate în zi de lucru, doar elevii au fost cei care au profitat de acțiunea administrației locale și au mers în vizită la cele patru obiective.

La serele de lângă Casa Bunicilor, exceptând presa, nu a fost nimeni interesat de florile pe care le pregătește Primăria pentru spațiile verzi.

La Biblioteca municipală au fost în vizită mai mulți elevi de liceu. Acestora li s-au făcut abonamente gratuite și au făcut un tur al instituției.

La microhidrocentrala de pe râul Moldova au ajuns, la ora prânzului, zeci de elevi de la Liceul Tehnologic ”Vasile Sav”. Aceștia au fost împărțiți pe trei grupe și au ascultat, preț de mai multe minute, explicațiile specialiștilor. Unii au plecat de acolo impresionași și interesați, dar au fost și elevi care nu au dat atenție explicațiilor și nu au înțeles foarte multe, lucru recunoscut și de angajații microhidroncetralei. ”De-nțeles nu cred că au înțeles foarte mult, pentru că gândul lor e cu totul la altceva. Ideea e c-au intrat într-un obiectiv deosebit, pe care foarte multă lume ar dori să-l viziteze, pentru noutate. Hidrocentrala este un punct de atracție al Romanului pentru că, din punct de vedere economic, este reprezentativ. El produce o anumită cantitate de energie, pe care Primăria o folosește în scopuri publice. Ce ar trebui să învețe copiii de la noi? E foarte simplu. Noi zilnic pescuim foarte multe PET-uri și obiecte care sunt aruncate de către cetățeni. Dacă nu ar face lucrul acesta și ar pune într-un loc, ar depozita, ar fi mult mai bine. Ce pot să mai învețe de la noi? Faptul că trebuie să învețe. Tehnologia pe care o avem noi e tot diferită de alte centrale, e aproape de ultimă generație, cu o mentenanță riguroasă”, a afirmat Vasile Negrescu, administratorul Hidrocentralei 1 Roman.

La Casa Bunicilor au fost în vizită ”nepoți” de la Școala ”Calistrat Hogaș” și copii din cadrul centrului de zi Casa Copilului. Cei tineri le-au cântat bunicilor, iar bunicii, la rândul lor, le-au cântat musafirilor și au făcut și o demonstrație de dans.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

se incarca

Cele mai citite articole

se incarca