Câștigătorii concursului de curățenie au fost premiați

de | 17/05/2017 | Actualitate, Local, Social

În acest an s-a desfăşurat a VIII-a ediţie a concursului local de curăţenie de primăvară, „Pentru un municipiu curat trebuie să ne dăm mâna”. Proiectul a avut ca obiective promovarea spiritului civic, aprecierea mediului înconjurător şi implicarea unui număr cât mai mare de romaşcani în acţiuni de întreţinere şi amenajare a spaţiilor din proximitatea locuinţei, a instituţiei sau a locului de muncă.

La ediţia din acest an s-au înscris 53 de participanţi. În urma deliberării s-a decis atribuirea premiilor pentru categorii precum: persoane juridice şi fizice, instituţii de învăţământ, asociaţii de proprietari. Premiile au constat în unelte pentru grădinărit, furtune de udat, puieți de brad, roabe și motocoase, diplome și câte o hartă a municipiului Roman.

La prima categorie s-au înscris trei persoane fizice şi o entitate juridică și s-au acordat următoarele premii:

  • Corneliu Varniote – mențiune,
  • Elena Juncu – locul III,
  • Clubul Copiilor Roman (Ilie Boloca) – locul  II,
  • Vasile-Daniel Andrici – locul I.

La categoria a doua s-au înscris 13 instituţii de învăţământ; s-au acordat următoarele premii:

  • Colegiul Tehnic ”Petru Poni”, reprezentant Mariana Dascălu – diplomă de participare,
  • Liceul Teologic ”Episcop Melchisedec”, reprezentant  Alina Bozieanu – diplomă de participare,
  • Școala Gimnazială ”Costache Negri”, reprezentant Nicuşor Pop – diplomă de participare,
  • Licul cu Program Sportiv Roman, reprezentant Liliana Simionescu – diplomă de participare,
  • Școala Gimnazială ”Calistrat Hogaș”, reprezentant Viorel Rusu – diplomă de participare,
  • Colegiul Tehnic ”Danubiana”, reprezentant Leonard Vacaru – diplomă de participare,
  • Școala Gimnazială ”Al. I. Cuza”, reprezentant Elena Cozma – diplomă de participare,
  • Școala de Artă ”Sergiu Celibidache”, reprezentant Camelia Goşman – diplomă de participare,
  • Colegiul Național ”Roman Vodă”, reprezentant Cristina Radu – diplomă de participare,
  • Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu”, reprezentant Emilia Ciomârtan – mențiune,
  • Liceul Tehnologic ”Vasile Sav”, reprezentant Irina Zaim – locul III,
  • Liceul Teologic ”Sfântul Francisc de Assisi”, reprezentant Cristinel Sociu – locul II,
  • Colegiul Tehnic ”Miron Costin”, reprezentant Gheorghe Puiu – locul I.

La categoria a III-a s-au înscris 36 asociaţii şi microasociaţii de proprietari. Au primit diplome de participare:

  • Asociaţia de proprietari nr. GRP14,
  • Asociaţia de proprietari nr. 23,
  • Asociaţia de proprietari nr. 59,
  • Asociaţia de proprietari nr. 26,
  • Asociaţia de proprietari nr. 30,
  • Asociaţia de proprietari nr. 33,
  • Asociaţia de proprietari nr. 34,
  • Asociaţia de proprietari nr. 38S,
  • Asociaţia de proprietari nr. 29,
  • Asociaţia de proprietari nr. 12B,
  • Asociaţia de proprietari nr. 16,
  • Asociaţia de proprietari nr. 37,
  • Asociaţia de proprietari nr. 44,
  • Asociaţia de proprietari nr. 6,
  • Asociaţia de proprietari ALPS 1,
  • Asociaţia de proprietari nr. 52,
  • Asociaţia de proprietari nr. 3,
  • Asociaţia de proprietari nr. 13,
  • Asociaţia de proprietari nr. 19,
  • Asociaţia de proprietari nr. 38R,
  • Asociaţia de proprietari nr. 51,
  • Asociaţia de proprietari nr. 11,
  • Asociaţia de proprietari nr. 9,
  • Asociaţia de proprietari nr. 36,
  • Asociaţia de proprietari nr. 4B,
  • Asociaţia de proprietari nr. 58RB,
  • Asociaţia de proprietari nr. 50S,
  • Asociaţia de proprietari nr. 27,
  • Asociaţia de proprietari nr. 12,
  • Asociaţia de proprietari nr. 39,
  • Asociaţia de proprietari nr. 40,
  • Asociaţia de proprietari nr. 1.

Mențiune a primit Asociaţia de proprietari nr. 22, iar mențiune specială a primit grupa ”Greierașii veseli” de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 5, coordonată de educatoarele Valentina Humă și Mihaela Ion. Asociaţia de proprietari nr. 39A s-a clasat pe locul III, Asociaţia de proprietari nr. 5 și-a adjucat locul II, iar locul I a fost ocupat de Asociaţia de proprietari nr. 18R.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.