Zilele orașului… pe două roți

de | 20/05/2017 | Actualitate, Local

Zeci de bicicliști au pedalat vineri, 19 mai, în cadrul unui eveniment organizat de Primăria Roman. Este pentru a doua oară în acest an când se organizează un tur ciclist la Roman. Primul tur a avut loc cu ocazia Orei Pământului și a fost un real succes. De data aceasta, cu ocazia zilelor orașului, bicicliștii au pornit de la intersecția bulevardului Roman Mușat cu strada Veronica Micle, au mers spre Hotel, au coborât pe strada Bogdan Dragoș până în cartierul Nicolae Bălcescu. După care au mers pe strada Islazului spre Mihai Viteazu și, de la cimitir au mers pe fosta stradă Florilor, după care au revenit pe centru.

E o activitate foarte frumoasă în cadrul zilelor municipiului Roman, o activitate care a avut mare succes și la celebrarea Orei Pământului, de-acolo mi-a și venit ideea și am zis să reedităm acest eveniment. E drept, îmi place sportul, îmi place să merg și pe bicicletă. E luată în calcul, trebuie să identific o firmă care să realizeze un studiu în ceea ce privește amenajarea unor piste de biciclete pe raza municipiului Roman, acolo unde ne dorim ca noi, copiii noștri să se poată deplasa în siguranță. E un proiect de durată, dar e un proiect realizabil, trebuie doar să găsim soluțiile cele mai potrivite pentru amenajarea pistelor de biciclete, pe care să se facă circuitul municipiului Roman”, a afirmat primarul Lucian Micu.

Articol scris de Teo Baciu

Jurnalist din 2007, cu experiență în presa locală și națională, bursieră în 2014 a programului "Bursele Europene pentru Jurnaliști în Dialog", coautor al portalului național justitiecurata.ro, premiată de Reprezentanța Comisiei Europene în România în cadrul concursului "Reporter și blogger european".

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.