Pentru a șaptea serie de tratament balnear aferentă anului 2017, ce are ca dată de intrare în stațiuni perioada 08 – 11 iunie, pentru județul Neamț au fost repartizate 202 bilete, toate fiind repartizate prin alocare automată, pe baza ordinii de ierarhizare a cererilor, funcţie de opţiunile făcute de solicitant în cerere. Ordinea de ierarhizare a cererilor prin care se solicită bilete de tratament balnear este dată de ordinea descrescătoare a punctajelor aferente fiecărei cereri.
Pentru a se putea înscrie în vederea obţinerii unui bilet de tratament, potenţialul beneficiar depune cererea de acordare însoţită în mod obligatoriu de copie după buletin/carte de identitate, urmând ca restul documentelor să fie ataşate la momentul eliberării biletului. Cererea de acordarea se completează numai pe formularul SPECIAL, putând fi transmisă prin poştă, fax, e-mail sau se poate depune personal la casa teritorială de pensii, cu cel puţin 30 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicită biletul.
Se asigură tratament balnear în staţiunile: Nicolina, Amara, Covasna, Sovata, Neptun, Buziaș, Herculane, Sângeorz Băi, Olănești, Bălțătești, Moneasa, 1 Mai – Oradea, Pucioasa, Lacu Sărat, Căciulata, Tg. Ocna, Sarata Monteoru, Govora.
Beneficiarii vor fi înștiințați telefonic despre repartizarea biletului de tratament, lista cererilor aprobate fiind afișată atât la sediile Casei Județene de Pensii Neamț din Piatra Neamț și Roman, cât și pe pagina de internet a instituției www.pensiineamt.ro/bilete de tratament. De la începutul anului și până la această dată la Casa Județeană de Pensii Neamț au fost înregistrate 6.083 cereri pentru acordarea unui bilet de tratament balnear, fiind valorificate un număr de 522 bilete de tratament pentru primele șase serii. A opta serie de tratament balnear va avea ca dată de intrare în stațiune data de 24 iunie.
0 Comentarii