Lucian Micu, ales primar pentru următorii trei ani

de | 12/06/2017 | Local, Politică

Lucian Micu, candidatul PNL, a primit cele mai multe dintre voturile romașcanilor. Acesta a fost votat de aproape 59% dintre cetățenii care au trecut pe la urne duminică, 11 iunie.

Rezultatele finale neoficiale arată astfel:

  • Lucian Micu (PNL): 10.562 voturi, 58,71%
  • Marius Neculai (PSD): 6.314 voturi, 35,10%
  • Radu Samson (USR): 664 voturi, 3,69%
  • Elena Chelmuș (PMP): 337 voturi, 1,87%

Mă gândeam cum e să fii fost primar și să stai la masă cu un primar. Este foarte bine și sunt foarte mulțumit. Mulțumesc echipei mele din cadrul PNL Roman, care s-a implicat exemplar în această campanie. Vreau să mulțumesc romașcanilor, care au înțeles perfect mesajul, care au înțeles că soluția este de a merge în continuare pe drumul dezvoltării. Mulțumim tuturor celor care au crezut în echipa Leoreanu-Micu.”
Laurențiu Leoreanu, deputat PNL și președintele PNL Roman

Mulțumesc romașcanilor care au ieșit la vot și au venit să își exercite intenția și pe mâinile cui vor să lase acest oraș. Ar fi fost păcat ca, după nouă ani, ceea ce ne-am propus noi prin programul Roman 2020 să nu continue. Le mulțumesc colegilor care au fost alături de noi, îi mulțumesc și domnului deputat Leoreanu că a fost alături de mine, nu a fost o perioadă ușoară. Vreau să vă anunț că, începând de mâine, eu voi intra în campanie electorală pentru anul 2020. Drept pentru care, de mâine ne întoarcem la muncă, iar dezvoltarea orașului va continua.

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Vedeți aici rezultatele alegerilor pentru fiecare secție de votare

Articol scris de Gabriel Baciu

Fost realizator de programe, coordonator muzical și creator de reclame la Radio Nord-Est și Radio Terra; fost realizator de programe la CNS Roman; antreprenor în advertising și publicitate din 2003; membru fondator al săptămânalului Opinia Romașcană; consultant pentru comunicare, advertising și publicitate; grafician și dezvoltator site-uri web.

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.