”Pentru mine ca urbanist patrimoniul nu este un scop în sine”, ne-a declarat de la bun început. ”Mobil sau imobil, patrimoniul face parte din strategia păstrării sau a pierderii identității europene. Și aici lucrurile se complică, fiindcă în Timișoara patrimoniul era, până nu de mult, foarte erodat, iar a lua o decizie, ce să faci și cum să faci cu el, e chestie de viziune. Deci, mă interesează strategiile”. La preluarea responsabilităților de arhitect-șef în 1997, pe vremea primarului țărănist Gheorghe Ciuhandu, Radu Radoslav a găsit un oraș neglijat, cu patrimoniul în degradare și aproape fără reguli. Mai mult, rețelele de interese se formau déjà, gata să se transforme în rețele mafiote. ”Situația fațadelor în 1997, când am venit ca arhitect-șef, era dezastruoasă. Comunismul a schimbat structura populației care s-a dublat în anii ’70, deci în casele vechi lumea trăia în apartamente…

Citește tot articolul!