În mod oficial, vineri, 16 iunie, s-au încheiat cursurile anului școlar 2016-2017. Elevii au intrat în vacanță, însă nu toți pot spune că au scăpat de carte pentru că de luni, 19 iunie, începe examenul de Evaluare Națională. Absolvenții de clasa a VIII-a vor susține, pe parcursul săptămânii viitoare, examenul de Evaluare Națională, iar absolvenții de liceu sunt în plină desfășurare a examenului de Bacalaureat. Pe 19 iunie, absolvenții de gimnaziu vor susține proba scrisă la limba și literatura română, iar pe 21 la matematică. Pe 22 iunie se va desfășura proba la limba maternă, urmând ca pe 26 iunie să fie afișate rezultatele, pâna la orele 16.00, și tot în aceeași zi se pot depune contestațiile, între orele 16.00 – 20.00. Pe 30 iunie se vor afișa rezultatele Evaluării Naționale în urma contestațiilor.
Elevii se vor prezenta, în fiecare zi de examen, până la orele 8.30, cu actul de identitate și fără nicio sursă de inspirație. Sălile de examen sunt supravegheate cu câte două camere audio-video, în așa fel încât niciun candidat să nu poată frauda aceste probe. Supraveghetorii au obligația de a nu comunica elevilor nicio informație privitoare la rezolvarea subiectelor, în caz contrar vor răspunde în fața legii. Lucrările vor fi corectate în alt județ. Anul acesta, din 4.541 de elevi care au ajuns la final de clasa a VIII-a, 4.123 s-au înscris pentru Evaluarea Națională; 286 de elevi sunt corigenți, 57 au rămas repetenți, iar alți 67 au situația scolară neîncheiată.
0 Comentarii